Vizualizări: 3202
Primara de Zubrești Maria Manoli: „Salariile funcționarilor publici nu ajung pentru a acoperi cheltuielile necesare într-o familie”
21 Ianuarie 2022 — Primara la al doilea mandat în satul Zubrești, Strășeni, Maria Manoli consideră că pentru a administra cu succes o localitate nu e de ajuns doar să îți placă ceea ce faci, e nevoie și de o echipă bună, de un Consiliu local cooperant și de resurse proprii pentru a putea soluționa problemele din comunitate. De la Maria Manoli aflăm dacă suntem sau nu pregătiți de a realiza o reformă administrativ-teritorială, dar și de ce administrația publică locală se află în topul încrederii cetățenilor.
Cum e să administrezi o localitate cu 3000 de cetățeni?
Maria Manoli: Este interesant dacă îți place ceea ce faci, indiferent de numărul de cetățeni din localitate. Mie îmi place munca pe care o fac, deoarece aici m-am născut, aici trăiesc și îmi iubesc localitatea. Totuși, pentru a înregistra rezultate, este important să ai și o echipă de profesioniști la primărie. Primarul poate să aibă idei foarte bune, dar dacă echipa nu este consolidată, nu există această energie creativă în colectiv, atunci nici alesul local nu va reuși prea multe. În afară de aceasta, este foarte importantă calitatea Consiliului local. Foarte multe decizii adoptate de Consiliul local vizează activitatea primăriei și a primarului. De Consiliul local depinde dacă vor fi sau nu implementate obiectivele stabilite. Un alt aspect important vizează cooperarea dintre APL și locuitorii satului. Nu putem să negăm și importanța finanțelor publice sau banii din bugetul primăriei, poți face lucruri frumoase și fără prea multe resurse, oamenii însă doresc să trăiască într-o localitate cu infrastructură: cu drumuri, cu apă, cu iluminat stradal, cu serviciu de canalizare, grădiniță, școală, Casă de Cultură, centre sociale etc.
Mai mulți reprezentanți ai APL spun că salariile nu sunt motivante și din acest motiv mulți specialiști lipsesc. În Zubrești există această problemă?
Maria Manoli: Eu mă consider o persoană norocoasă deoarece sunt înconjurată de oameni de calitate. Comparativ cu alte localități, la noi situația este puțin mai bună, la moment avem doar o funcție publică vacantă, dar aceasta este cumulată de un specialist din cadrul primăriei. Într-adevăr, salariile funcționarilor publici nu ajung pentru a acoperi cheltuielile necesare într-o familie. Noi ne străduim, atât cât este posibil, să susținem angajații noștri. Cu adevărat însă salariile din Republica Moldova nu sunt de ajuns pentru a exista sau pentru a face față tuturor provocărilor pe care ni le oferă viața în fiecare zi. Cu toate acestea, am încrederea că lucrurile se vor schimba pe parcurs.
Spuneați că o altă componentă a succesului administrației publice sunt veniturile proprii. Primăria Zubrești are suficiente venituri proprii pentru a realiza tot ceea ce vă propuneți?
Maria Manoli: Întotdeauna este loc pentru mai bine. Avem unele venituri proprii, dar ne dorim mult mai multe, iar pentru aceasta trebuie să fie modificată legislația. Avem agenți economici în teritoriu, majoritatea din ei activează în domeniul comerțului. Ei însă nu achită atât de multe taxe în bugetul local. O bună parte din veniturile proprii sunt din impozitele pe care le achită cetățenii, dar legislația nu ne permite să le majorăm. De exemplu, impozitul funciar este același ca și acum 20 de ani și nici nu putem să-l modificăm. Să vă dau un alt exemplu: dacă avem un tractor la primărie, ar trebui să ni se permită să prestăm anumite servicii cetățenilor în baza bonurilor de plată eliberate de noi, să avem și aparat de casă. Mă refer la cazurile în care nu sunt înregistrate întreprinderile municipale sau comunale. Eu cred că întreprinderile municipale sunt o povară pentru Consiliile locale, chiar dacă sunt constituite de acestea. Trebuie identificate resursele financiare necesare pentru ca aceste întreprinderi să poată exista, serviciile prestate cetățenilor trebuie să fie mai multe pentru ca să aibă rost să ții acești angajați etc. Cunosc primării care au eșuat în prestarea unor asemenea servicii și credem că la acest capitol mai este loc pentru îmbunătățire. Mai avem supra venituri în anii în care vindem anumite terenuri. Încercăm ca prețul de vânzare al acestuia să fie mai mare decât prețul normativ. Am dat în arendă anumite spații, oricum aceste venituri nu ne permit să soluționăm toate problemele pe care le avem în localitate.
Cum credeți, reducerea numărului de primării ar soluționa toate aceste probleme existente, mă refer la lipsa angajaților în APL, lipsa veniturilor, lipsa infrastructurii?
Maria Manoli: Da și nu. Din punctul meu de vedere, nu cred că suntem pregătiți să realizăm cu succes această reformă până la următoarele alegeri locale. Cunosc cele trei modele propuse și indiferent de varianta ce va fi aleasă, în localitatea Zubrești va rămâne primăria. Potrivit unei versiuni, una dintre localitățile care vor face parte din primăria noastră va fi satul vecin Gălești. Cel mai apropiat drum ce unește aceste două localități este de țară, în pantă și uneori nici vara nu e comod să te deplasezi pe acolo. Nu îmi dau seama cum locuitorii acestui sat vor beneficia de servicii mai calitative dacă va avea loc această comasare. De fapt, locuitorii din Gălești vor trebui să treacă prin Strășeni pentru a ajunge la primăria din Zubrești. Cred că este necesar de a crea ghișee de prestare a serviciilor, cetățenii să aibă posibilitatea să depună în format online cereri și tot astfel să primească răspunsuri, iar pentru aceasta este nevoie de pregătire tehnică dar și de specialiști. Indiferent de modelul care va fi ales, numărul angajaților primăriei trebuie să crească. Avantajul pe care îl vom avea în asemenea caz este că primăriile vor avea juriști, administratori, specialiști în scrierea proiectelor și alți funcționari care ar ajuta la prestarea serviciilor de către APL. Cred că pe noi ar trebui să ne întrebe cu ce localități vrem să ne unim. Noi, de exemplu, foarte bine ne-am potrivi cu satul vecin Chirianca, localitate cu circa o mie de locuitori. Astfel ar fi mult mai ușor de dezvoltat infrastructura locală, de administrat bunurile care vor fi în componența primăriei și de prestat servicii de calitate cetățenilor. Știu că vor fi multe provocări și multă rezistență împotriva reformei administrative. Poate realitățile sunt altele în localitățile situate în centrul Republicii Moldova. De exemplu, recent am văzut un reportaj despre o localitate din raionul Fălești unde dintr-o mie de locuitori au mai rămas 200. Cu siguranță, acolo este necesară această reformă administrativă. Lucrurile trebuie foarte bine analizate pentru ca rezultatul să nu fie în detrimentul cetățenilor, dar în beneficiul acestora.
De Consiliile raionale mai este nevoie?
Maria Manoli: Noi suntem administrații independente și nu depindem de Consiliul raional. Cred că acest nivel de administrare este depășit și dacă nu ar fi Consiliile raionale, în bugetele locale ar ajunge mai multe resurse. Consiliile raionale sunt foarte politizate și la solicitările noastre de a fi susținuți pentru a acoperi contribuțiile necesare pentru proiecte, primul aspect de care se ține cont este culoarea politică a alesului local. Nu cred că APL de nivelul I vor avea mult de suferit dacă nu vor fi Consiliile raionale.
Administrația publică locală este în topul încrederii populației, urmează Biserica și Președinția. Cum explicați acest lucru?
Maria Manoli: M-am bucurat foarte mult când am văzut rezultatele acestor sondaje. Anterior biserica era pe primul loc și apoi APL de nivelul I. De la începutul pandemiei noi, primarii, am stat în prima linie și am explicat oamenilor despre măsurile necesare de protecție. Cel puțin în localitatea mea, biserica a avut un alt mesaj, împotriva vaccinării. Totodată, în această perioadă foarte mulți primari, cu veniturile proprii mici pe care le au, dar și cu ajutorul oamenilor de bună-credință, au ajutat familiile vulnerabile, oamenii bătrâni și singuri. Cred că Președinția este pe locul trei deoarece crizele politice permanente din Republica Moldova au erodat încrederea oamenilor în administrația publică centrală, inclusiv în instituția Președinției. Reformele care se fac acum vor contribui la creșterea încrederii cetățenilor în Președinție, Parlament și Guvern. Totuși, acest lucru va depinde foarte mult de ce vor face cei de la putere, de mesajul care va fi transmis cetățenilor și impactul deciziilor care se iau de actuala guvernare. Oamenii vor un efect imediat al acestor decizii dar, cu părere de rău, de cele mai multe ori, acest lucru nu este posibil . Sunt 30 de ani pe care i-am trăit marcați de corupția mare și oamenii simpli au avut cel mai mult de suferit, sunt foarte dezamăgiți și nu văd realitatea existentă. Dacă a fost nevoie de 30 de ani pentru a pierde încrederea cetățenilor, mai este nevoie de alte decenii pentru a o restabili, dar și de schimbări esențiale care să-i facă să creadă că și acasă poate fi bine. Este un obiectiv greu de atins, dar aceasta este și menirea noastră, a APL, a primarilor. În cazul aleșilor locali, cetățenii aleg omul din fața lor, nu culoarea partidului pe care îl reprezintă. Chiar dacă suntem membri sau susținători ai unei formațiuni politice, contează foarte mult să nu punem accent pe promovarea partidului, dar pe ceea ce trebuie să facem în teritoriu. Comportamentul nostru în raport cu oamenii din comunitate este esențial. Cred că anume din acest motiv cetățenii ne-au apreciat și au cea mai mare încredere în administrația publică locală.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33