Nume
Parola
Vizualizări: 2936
Vicepreședintele CALM Valentina Casian: „Repartizarea resurselor financiare conform criteriilor politice este un abuz împotriva colectivităților locale care discreditează guvernarea centrală"
14 Mai 2021 — Potrivit primarului municipiului Strășeni, vicepreședinte al CALM Valentina Casian, criza politică din RM reprezintă probleme suplimentare pentru APL. „Toate încercările de a realiza în ultima perioadă mici reforme așa și nu ne-au permis să avansăm la capitolul respectării prevederilor Cartei Europene a autonomiei locale. Descentralizarea a fost privită de către partide ca un risc în consolidarea verticalei puterii, fiind tolerate doar discuțiile, nu și acțiunile în vederea realizării acestui deziderat.”

Potrivit alesului local, deși au fost adoptate mai multe legi ce vizează taxele locale sau alte domenii de interes pentru APL, statul nostru nu a progresat prea mult în implementarea strategiilor adoptate (2007, 2012, 2018), nici măcar 50% din acțiunile planificate așa și nu au fost valorificate. „Întârzierile cronice vizează, de regulă, autonomia financiară a autorităților publice locale și lipsa de resurse proprii, dar și hărțuirea puterilor locale prin controale și dosare deschise la comandă.”

Valentina Casian a menționat că ponderea veniturilor APL din Republica Moldova este 12%, pe când în Europa centrală acest indicator este de circa 30-35%. „Lipsa de resurse financiare ne creează mari probleme în gestionarea și dezvoltarea localităților”, a constatat vicepreședintele CALM.

„Guvernele de stânga, de obicei, sunt pentru recentralizare și control strict asupra puterilor locale. Un alt factor care inhibă descentralizarea este instabilitatea politică și asumarea de responsabilități politice pentru proiecte mari, inclusiv pentru reforma administrativ-teritorială pentru realizarea căreia este nevoie de un guvern stabil, capabil să mobilizeze resurse suficiente, inclusiv umane, care să asigure și susținerea publică, dar și cooperarea asociației puterilor locale.”

Potrivit primarului municipiului Strășeni, pentru ca procesul de descentralizare să aibă loc trebuie să întrunim mai multe condiții, în primul rând este nevoie de reconstituirea mecanismelor de consultare și cooperare între APL și APC, prin intermediul cadrului de dialog și comitetului paritar (Guvern-CALM). „De asemenea, este nevoie de a revizui în totalitate sistemul de competențe și funcții care sunt atribuite APL.”

În altă ordine de idei, Valentina Casian a vorbit despre fondurile externe care nu au cum să ajungă în Republica Moldova și în comunitățile locale din cauza crizei politice. „Cadrul legal adoptat astăzi este doar în favoarea celor care au ocupat astăzi fotoliile și nicidecum nu sunt în susținerea APL sau a cetățenilor”, a punctat alesul local.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă