Vizualizări: 3029
Primarul de Căzănești, Telenești Vasile Sîrbu: „Toți trebuie să beneficiem de aceleași fonduri și de aceleași condiții”
19 Februarie 2021 — Vasile Sîrbu, primarul comunei Căzănești, Telenești consideră că de resursele financiare ale statului trebuie să beneficieze în mod egal toți cetățenii Republicii Moldova.
„Am fost printre participanții Forumului regional al administrației publice locale din UTA Găgăuzia. Este o modalitate de a cunoaște mai mulți aleși locali din regiune, de a face schimb de păreri și de a ne apropia. Știam că comunitățile locale din această regiune sunt favorizate atunci când sunt distribuiți banii din bugetul central, dar nu cunoșteam exact de ce fonduri beneficiază acestea. În UTA Găgăuzia există Fondul de investiții capitale, pentru această zonă se găsesc resurse pentru întreținerea copiilor din instituțiile preșcolare și școlare și am rămas frapat de faptul că noi nu avem aceleași posibilități.”
Totodată, primarul a amintit că anul acesta banii au fost repartizați doar anumitor primării. „De exemplu, în raionul Telenești sunt 31 de primării și doar circa 6 comunități locale au beneficiat de aceste fonduri, celelalte 25 parcă nici nu ar exista. În UTA Găgăuzia există o cooperare între administrația regiunii, autoritățile centrale și cele locale și vedem că există rezultate. În UTA Găgăuzia fondurile sunt repartizate după anumite criterii clare, în celelalte regiuni sunt deja alte reguli, de parcă am trăi în două țări diferite.”
Vasile Sîrbu consideră că prin asemenea acțiuni ale statului ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova sunt discriminați. „Eu știu că toți suntem egali în fața legii, indiferent dacă suntem bulgari, găgăuzi, români sau moldoveni, ruși sau ucraineni. Toți trebuie să beneficiem de aceleași fonduri și de aceleași condiții pentru că avem aceleași drepturi și obligații față de stat.”
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33