Vizualizări: 73
Vladislav Cociu: „O reformă veritabilă nu poate fi impusă, ci trebuie să fie rezultatul voinței cetățenilor și al unui proces democratic autentic”
18 Februarie 2026 — Reforma administrației publice locale din Republica Moldova continuă să stârnească dezbateri aprinse între autoritățile centrale și reprezentanții administrației locale. În cadrul reuniunii Biroului Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE), desfășurată la 17 februarie la Chișinău, mai mulți primari, lideri ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au transmis mesaje ferme privind direcția și modul de implementare a reformei.
Vicepreședintele CALM, Vladislav Cociu, a mulțumit reprezentanților CALRCE pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și a pledat pentru o reformă realizată „de jos în sus”, în conformitate cu principiile Cartei Europene a Autonomiei Locale și ale Consiliului Europei.
Edilul a subliniat că accentul trebuie pus pe reforma raioanelor și pe amalgamarea voluntară, la discreția cetățenilor, nu impusă normativ. „În teritoriu primarilor li se spune că dacă nu se amalgamează nu vor beneficia de fonduri, ceea ce înseamnă presiune”, a declarat edilul.
Vladislav Cociu a atras atenția și asupra resurselor insuficiente pentru stimularea amalgamării voluntare: „Noi astăzi avem 173 milioane de lei pentru a motiva comunitățile locale să se amalgameze voluntar, ceea ce constituie valoarea unui centru sportiv pe care am putea să îl construim într-un oraș.”
Vicepreședintele CALM a reiterat că reforma administrației publice locale trebuie să fie transparentă, participativă și fundamentată pe resurse reale, pentru a consolida democrația locală și încrederea cetățenilor. Presiunile financiare asupra primarilor și graba în implementarea reformei sunt percepute ca riscuri majore pentru stabilitatea societății și pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2473
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1679
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1367
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33