Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 125 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 3742
Chisinau, 23 Iunie 2009 — În urma retragerii de către BNM a licenţei băncii comerciale „Investprivatbank”, care s-a efectuat în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare şi în scopul protejării drepturilor deponenţilor şi clienţilor acesteea, Guvernul Republicii Moldova, analizînd situaţia creată, este dispus să procure această bancă în forma unui lot patrimonial unic, prin intermediul Băncii de Economii a Moldovei, în care statul deţine cota majoritară în capital.
Astfel, în cadrul unei şedinţe prezidate de Prim-ministrul Zinaida Greceanîi, cu participarea Guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Leonid Talmaci, Preşedintelui Băncii de Economici, Grigore Gacikevici, şi alţii, s-a luat decizia că, în urma efectuării procedurilor dictate de legislaţia în vigoare cu privire la instituţiile financiare, toate activele şi pasivele „Investprivatbank” vor trece la BEM, ceea ce înseamnă că deponenţii băncii căreea i s-a retras licenţa vor deveni automat deponenţi ai BEM, asigurîndu-se în acest mod protejarea tuturor drepturilor lor.
Vizualizări: 3808
Chisinau, 23 Iunie 2009 — Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a prezidat în incinta primăriei oraşului Vadul lui Vodă o şedinţă de lucru cu participarea prim-viceprim-ministrului Igor Dodon, ministrului economiei şi comerţului; ministrului justiţiei, Vitalie Pîrlog; ministrului construcţiei şi dezvoltării teritoriului, Vladimir Baldovici; directorului Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, Alexandr Bannicov, viceministrului administraţiei publice locale, Radu Căruţă, consilierului prezidenţial Petru Griciuc, precum şi a responsabililor din cadrul administraţiei publice locale. În cursul şedinţei a fost discutată chestiunea cu privire la realizarea iniţiativei şefului statului de atribuire oraşului Vadul lui Vodă a statutului de municipiu.
Vizualizări: 5940
23 Iunie 2009 — Amnesty International Moldova, Asociaţia Promo-Lex, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „MEMORIA”, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului şi Institutul pentru Drepturile Omului vor desfăşura la Bălţi o acţiune publică de colectare a semnăturilor în susţinerea victimelor torturii. Evenimentul va avea loc pe 24 iunie 2009, cu începere de la ora 9:00, în piaţa Vasile Alexandri.
Vizualizări: 6853
Chişinău, 23 Iunie 2009 — Negocierea la Moscova a unui credit în valoare de 500 de milioane de dolari este un truc electoral al comuniştilor şi un şantaj politic asupra cetăţenilor Republicii Moldova a declarat marţi, 23 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat. „Salutăm disponibilitatea Federaţiei Ruse de a ne ajuta într-o perioadă dificilă, dar Moscova trebuie să înţeleagă că Republica Moldova nu se rezumă la Voronin şi la Partidul Comuniştilor.
Vizualizări: 12209
23 Iunie 2009 — Comportamentul UE faţă de fostele republici ex-sovietice, RM şi Belarus, suferă transformări conjuncturale esenţiale. Astfel, Chişinăul care încalcă flagrant Acordul de facilitare a regimului de vize şi readmisie, prin aplicarea selectivă a vizelor pentru cetăţenii României, se bucură de o atitudine destul de reticentă din partea UE.
Vizualizări: 5523
Chisinau, 23 Iunie 2009 — Noi, membri ai Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, întruniţi în şedinţă festivă prilejuită de împlinirea a 20 de ani de activitate a Asociaţiei, considerăm oportun lansarea următoarei declaraţii.
În calitatea noastră de cercetători ştiinţifici în domeniul istoriei, de profesori universitari, de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, de oameni de ştiinţă şi cultură, în fine, de simpli cetăţeni, atragem atenţia opiniei publice din Republica Moldova şi de peste hotarele ei, organismelor europene şi internaţionale asupra stării dezastruoase a învăţământului istoric şi cercetării istorice în Republica Moldova, precum şi a situaţiei deplorabile a democraţiei în ţara noastră.
Vizualizări: 4033
Chisinau, 23 Iunie 2009 — Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova (AIRM) cu statut de organizaţie profesională neguvernamentală, înfiinţată la 18 iunie 1989, cuprindea istorici cu viziuni democratice, participanţi sau adepţi ai Mişcării de Renaştere şi de Eliberare Naţională (MREN). Astfel se explică faptul că asociaţia istoricilor a îmbrăţişat de la bun început dezideratele MREN fiind parte componentă a acesteia, AIRM a respins argumentat postulatele antiştiinţifice ale istoriografiei sovietice referitoare, în special, la istoria Basarabiei şi nordul Bucovinei.
Vizualizări: 4377
Chisinau, 23 Iunie 2009 — În şedinţa de luni, 22 iunie 2009, ora 19:00 Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit 35 de consilii electorale ale circumscripţiilor raionale/municipale/U.T.
Vizualizări: 6710
Chisinau, 23 Iunie 2009 — Partidul Democrat din Moldova invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă susţinută de Marian Lupu, care va avea loc marţi, 23 iunie, ora 14.00, la sediul PDM (str.
Vizualizări: 8424
Chişinău, 22 Iunie 2009 — DREPTUL COPILULUI LA PROTECŢIE ÎMPOTRIVA EXPLOATĂRII PRIN MUNCĂ SE AFLĂ PE AGENDA REUNIUNII DE VACANŢĂ A COPIILOR CARE MONITORIZEAZĂ DREPTURILE COPILULUI ÎN MOLDOVA.
Cei 22 de copii din Moldova care monitorizează drepturile copilului s-au reunit, începând cu 22 iunie 2009, la Chişinău, în cel de-al şaselea atelier de lucru – de această dată pentru a prezenta istoriile lor personale sau cele ale colegilor despre modul în care este respectat sau încălcat Dreptul Copilului la Protecţie împotriva Exploatării prin Muncă.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2556
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1684
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 752
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1377
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33
