Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 033 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 5024
Chisinau, 4 Iulie 2012 — Vremea caniculară, stabilită în ultima perioadă, generează o serie de riscuri termice precum sînt şocul termic, insolaţia, deshidratarea şi altele, care pot avea consecinţe grave asupra persoanelor expuse.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Inspecţia Muncii avertizează că potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorii sînt obligaţi să ia măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale.

Vizualizări: 5272
4 Iulie 2012 — La conferința de lansare au participat dna Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și interpretul norvegian dl Torstein Sodal, inițiatorul proiectului.
În alocuțiunea rostită, dna Valentina Buliga a menționat că prin acest eveniment vom încerca schimbarea de atitudini şi stereotipuri cu privire la persoanele cu dizabilități.
În alocuțiunea rostită, dna Valentina Buliga a menționat că prin acest eveniment vom încerca schimbarea de atitudini şi stereotipuri cu privire la persoanele cu dizabilități.
Vizualizări: 10577
Chișinău, 4 Iulie 2012 — Centrul ”Speranța” din Chişinău, în colaborare cu renumitul interpret Torstein Sodal, Norvegia, precum și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova au lansat astăzi proiectul ”Cinema Mobilă” pentru susținerea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități prin vizionarea de filme documentare și artistice cu privire la viața persoanelor cu dizabilități.
Acest proiect are drept scop dezvoltarea inițiativei civice în rîndul copiilor și tinerilor cu dizabilități, lansarea mesajelor sociale cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități și promovarea acestora în cadrul unui mediu non-formal, prin vizionarea de filme documentare și artistice cu privire la viața persoanelor cu dizabilități.

Vizualizări: 31654
4 Iulie 2012 — În perioada 26-30 iunie, Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO) în colaborare cu Camera de Comerț Moldo – Franceză și Camera de Comerț și Industrie a RM a organizat ”Forul economic Moldo - Francez”.
Evenimentul s-a desfășurat în Franța, în orașele Toulouse, Montauban, Albi, Rodez, Aveyron.
Evenimentul s-a desfășurat în Franța, în orașele Toulouse, Montauban, Albi, Rodez, Aveyron.
Vizualizări: 35150
Chișinău, 4 Iulie 2012 — Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, a efectuat o vizită de lucru în România, unde s-a documentat asupra experienţei de dezvoltare a parcurilor industriale şi a participat la un forum de afaceri moldo-român.
În cadrul unei întrevederi cu conducerea Judeţului Prahova şi a municipiului Ploieşti, printre care prefectul, vicepreşedintele Consiliului judeţean şi Primarul de Ploieşti, Valeriu Lazăr a subliniat că relaţiile bilaterale comerciale sunt în ascensiune, volumul comerţului bilateral apropiindu-se de un miliard de dolari anual, însă nu sunt valorificate pe deplin.

Vizualizări: 2286
Edineț, 3 Iulie 2012 — Ședința de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului „Renovarea drumului regional internațional M-14 prin or. Edineț”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), a avut loc în incinta Primăriei Edineț.
Vizualizări: 4665
Chişinău, 3 Iulie 2012 — Cei 64 de absolvenţii, din toate regiunile ţării, au studiat, timp de doi ani, în cadrul proiectului MOLDINCLUD, realizat în cadrul Institutului de Instruire Continuă. Scopul Proiectului a fost de a crea şi lansa o reţea naţională de promotori ai educaţiei incluzive, pentru susţinerea şi implementarea cu succes a educaţiei incluzive în toate regiunile Moldovei.
Vizualizări: 4628
Chişinău, 3 Iulie 2012 — Ministerul Educaţiei, în aceste zile, a avut mai multe întrevederi cu părinţi, elevi, lucrările cărora au fost anulate în sesiunea de bacalaureat 2012. Este vorba despre cele circa 300 de lucrări anulate de către Comisia Naţională de Examene, aparţinînd elevilor care au încălcat metodologia de desfăşurare a examenelor.
Vizualizări: 4523
Chişinău, 3 Iulie 2012 — Din cele 118 555 lucrări scrise în această sesiune de bacalaureat , 16 745 au fost contestate, ceea ce reprezintă 14,12 la sută din numărul total de lucrări scrise în sesiunea de bacalaureat 2012. Au depus contestaţii 8921 de candidaţi, la una , două sau chiar trei discipline.
Vizualizări: 5950
3 Iulie 2012 — Grupul parlamentar al socialiştilor a înaintat în Parlament spre examinare și aprobare proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova (nr.225-XV din 30.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2477
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1681
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1368
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33