Nume
Parola
Vizualizări: 4262
Fracţiunea Partidului Socialiştilor întreprinde o vizită de lucru la Moscova în componenţă deplină
28 Ianuarie 2015 — La invitaţia partidului „Spravedlivaia Rossia” cu care PSRM are stabilite relaţii strînse de colaborare, 25 de deputaţi din fracţiunea PSRM întreprind o vizită de lucru de două zile la Moscova. În premieră în istoria RM, o fracţiune parlamentară în componenţă deplină este invitată să viziteze legislativul din Rusia şi să participe la o şedinţă plenară a Dumei de Stat din FR.
Programul vizitei include o şedinţă comună în Duma de Stat a FR a fracţiunilor parlamentare a PSRM şi Partidului „Spravedlivaia Rossia”, întrevedere a deputaţilor socialişti cu preşedintele Dumei de Stat a FR Serghei Narîşkin, participarea socialiştilor la şedinţele pe grupe în comitetele de profil a Dumei de Stat, întrevederi cu înalţi oficiali de stat din Federaţia Rusă ş.a.
În cadrul vizitei se planifică consolidarea şi aprofundarea relaţiilor de colaborare cu deputaţii din FR pe diverse domenii, cum ar fi domeniul ştiinţei, tehnologiilor informaţionale, energetică, economie, tineretului, familiei, sfera socială, integrării euroasiatice etc. De asemenea se vor purta discuţii privind reluarea exporturilor produselor moldoveneşti în FR, soluţionarea problemelor migraţionale.