Nume
Parola
Vizualizări: 4269
„Tinerii sunt cei care vor schimba în bine calitatea politicii moldovenești”
Chișinău, 28 Octombrie 2013 — „Implicarea în activitățile publice este un semn că vă pasă: tinerii sunt cei care vor schimba în bine calitatea politicii moldovenești”, a fost mesajul transmis de Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova și Vicepreședinta PLDM, Liliana Palihovici, către tinerii reuniți la cursurile Academiei Politice, desfășurate de Organizația de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici, le-a vorbit tinerilor despre implicarea ei în activitatea politică, despre dificultăți și reușite. Alte subiecte ale dialogului au vizat implicarea tinerilor în diverse inițiative, inclusiv în Republica Moldova. De asemenea răspunsurile Vicespeakerului la întrebările tinerilor s-au axat pe modul în care se creează fondul de pensii, pe criteriile de acordare a ajutorului social, precum, la fel, pe oportunitățile reale de dezvoltare care există în Moldova și în străinătate.

„Vă îndemn să învățați bine, să beneficiați de proiecte și să deveniți parte a procesului politic din țară”, a afirmat Liliana Palihovici. „Tinerii sunt cei care vor schimba în bine calitatea politicii moldovenești. Iată de ce vă îndemn să investiți energie și cunoștințe în dezvoltarea personală, dar și în prosperitatea țării, o țară cu o democrație participativă autentică”, a spus Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova.

Cursurile Academiei Politice, lansate de Tineretul Liberal Democrat din Moldova, se desfășoară cu susținerea Fundației Konrad Adenauer în România și Republica Moldova.