Nume
Parola
Vizualizări: 4743
Promo-LEX: CtEDO a comunicat un caz ce vizează dreptul la viață în regiunea transnistreană
18 Februarie 2013 — La 29 iunie 2009, Alexandru Stomatii, contrar voinței sale a fost încorporat în structurile paramilitare ilegale din regiunea transnistreană a R.Moldova. Iniţial a fost dus în or. Bender, ulterior în decembrie 2009 a fost transferat într-o unitate militară din r. Rîbniţa.

La această presupusă unitate, Alexandru Stomatii a avut probleme cu unii din superiori, fiind ameninţat cu moartea. Din aceste motive mama lui Alexandru (reclamanta) s-a adresat ,,comandantului militar,, din r. Rîbniţa şi a obţinut transferarea fiului său la ,,unitatea militară,, din r. Camenca.

La 23 mai 2010, reclamanta a fost telefonată de ,,comandantul unităţii militare,, care i-a comunicat că fiul său a fost găsit mort. Ulterior a aflat că decesul a fost provocat de două împuşcături una în regiunea gîtului şi a doua în regiunea antebraţului drept. Imediat după incident reprezentanți ai administrației regionale au lansat versiunea oficială de suicid a lui Alexandru Stomatii.

La 02.06.2010 sora defunctului şi fiica reclamantei – Oxana Parfentieva, a depus o plîngere în adresa liderului administrației regionale (I. Smirnov) prin care a comunicat despre fapta ce a avut loc, declarând că este un omor şi că versiunea Procuraturii de suicid a fost dată înainte de fi făcută o expertiză în acest sens.

Fără a cunoaşte despre cercetarea ce a fost pornită de ,,procuratura militară,, locală, la 07.06.2010 reclamanta a depus o cerere către ,,procuratura,, r. Rîbniţa prin care a solicitat pornirea urmării penale pe faptul omorului intenţionat a fiului său. În aceiaşi dată reclamanta a aflat din presă că dosarul penal intentat cu privire la determinarea la sinucidere a fiului a fost recalificat în o altă infracţiune şi anume cauzarea morţii din neatenţie.

Avînd în vedere dubiile ce au apărut la reclamantă în legătură cu examinarea acestei cauze, ţinînd cont de intenţia ,,anchetatorilor,, locali de a muşamaliza cauza decesului, la data de 15.06.2010 reclamanta a adresat o plîngere către mai multe autorităţi centrale ale statului, în special Preşedintelui R.Moldova, Procurorului General al R.Moldova, Guvernului R.Moldova, Avocatului Parlamentar, misiunilor diplomatice din Moldova, inclusiv şi Ambasadei Federaţiei Ruse.

Autorităţile Republicii Moldova nu au intervenit și nu au avut atitudine sau reacție faţă de problema reclamantei. Doar o singură dată reclamanta a fost chemată la Procuratura r. Rezina unde a discutat cu un procuror care i-a comunicat despre faptul că va primi un răspuns de la Procuratura Generală ca urmare a depunerii plîngerii în adresa Procuraturii Generale şi Preşedinţiei R.Moldova. Autoritățile și Ambasada Federației Ruse deasemenea a ignorat cazul și situația descrisă.

În fața CtEDO reclamantul pretinde încălcarea art.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu dreptul la viaţă, art.13 în legătură cu lipsa unui remediu efectiv la nivel național în legătură cu violările art.2, 3, 4 si 5 al CEDO.

În fața Curții Europene a Drepturilor Omului cazul este înaintat împotriva R.Moldova și a Federației Ruse, fiind reprezentat de avocaţi și juriști din cadrul Asociației Promo-LEX.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Alexandru Postica, Director de Program Asociația Promo-LEX, Avocat. tel: (22) 450024, GSM: 069104851, e-mail: promolex.pr@gmail.com