Nume
Parola
Vizualizări: 3749
A fost elaborat curriculum-ul „Reflectarea conflictului in mass-media”
27 Februarie 2012 — Şase echipe de lectori universitari şi jurnalişti din Moldova, inclusiv din Gagauzia şi regiunea transnistreană, au elaborat şase programe de curriculum privind Reflectarea conflictului în mass-media, în care au fost incluse noi metode de elaborare a unui curriculum şi tehnici moderne de predare folosite în instruirea formală şi informală.

Programele de studiu (cursuri universitare şi programe de scurtă durată) au fost prezentate şi analizate de către participanţi în cadrul celui de-al doilea program de instruire privind elaborarea curriculumului „Reflectarea conflictului în mass-media”, organizat de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în perioada 24-25 februarie 2012.

Trainerul Nina Iskandaryan, expert în elaborarea de curriculum, lector la Institutul din Caucaz (Armenia) a apreciat că experienţa acumulată în urma elaborării în comun a unor modele de curriculum este una extrem de benefică. „Am selectat câteva dintre cele mai interesante metode de predare propuse de către colegii din Moldova şi le voi aplica cu studenţii mei”, a spus Nina Iskandaryan.

Participanţii au remarcat că acest proiect le-a dat posibilitatea să realizeze un produs final-curriculum privind Reflectarea conflictului în mass-media, pe care ei vor putea sa îl utilizeze pentru instruirea studenţilor de la facultăţile de jurnalism din Moldova. „Am preluat de la colegi metode interesante de predare şi evaluare pe care le voi aplica în activitatea mea didactică, am făcut schimb de surse bibliografice”, a menţionat Ludmila Sârghi, lector al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

Programele de studiu au fost elaborate în perioada ianuarie – februarie 2012, participanţii fiind ghidaţi şi ajutaţi prin intermediul consultaţiilor on-line de către Nina Iskandaryan, expert în elaborare de curriculum. La program au participat 11 lectori universitari, reprezentanţi ai facultăţilor de jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională, Universitatea Slavonă, Universitatea de Studii Europene, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Şcoala Antropologică Superioară şi reprezentanţi ai mass-media din Comrat şi Tiraspol.

Proiectul privind elaborarea curriculumului „Reflectarea conflictului în mass-media” este implementat de CJI, cu suportul Ambasadei Britanice la Chişinău.