Nume
Parola
Vizualizări: 5030
Îmbătrânirea populaţiei: consecinţe economice şi sociale
Chisinau, 11 Martie 2010 — Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM şi Sectorul demografie din cadrul lui vor prezenta joi, la 11 martie curent, începând cu ora 15.00, în Sala mică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 1), monografia „Îmbătrânirea populaţiei în Republica Moldova: consecinţe economice şi sociale”.

Noua lucrare, lansată de savanţii de la Academia de Ştiinţe a Moldovei – acad. Gheorghe Paladi, dr. Olga Gagauz, Olga Penina, se bazează pe date statistice şi empirice şi ne propune, într-o formă succintă şi accesibilă, evoluţia structurii populaţiei Republicii Moldova, situaţia actuală cu privire la îmbătrânirea populaţiei, inclusiv în profil administrativ-teritorial. Totodată, sunt analizaţi factorii ce influenţează schimbările în structura populaţiei.

În baza proiectărilor demografice, realizate pentru prima jumătate a secolului XXI, autorii examinează în noua lor carte evoluţiile posibile a efectivului şi structurii pe vârste a populaţiei Republicii Moldova, consecinţele economice şi sociale ale acestora. Savanţii propun şi unele recomandări ce ţin de elaborarea politicilor demografice.

Lucrarea este adresată specialiştilor organelor de resort, cercetătorilor ştiinţifici, studenţilor şi tuturor celor preocupaţi de problemele socio-demografice.

Tatiana Rotaru,
Centrul Media al AŞM