Nume
Parola
Vizualizări: 3948
La Bruxelles, au fost evaluate rezultatele implementării Parteneriatului de Mobilitate RM-UE
24 Noiembrie 2009 — La 23 noiembrie curent, la Bruxelles, a avut loc cea de-a II Reuniune de nivel înalt a Parteneriatului de Mobilitate. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de către dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi a inclus  reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi Serviciului Grăniceri. Din partea UE la reuniune au fost prezenţi reprezentanţi ai Comisiei Europene, Preşedinţiei Suedeze la Consiliului UE, agenţiilor europene (FRONTEX şi Fundaţia Europeană de Instruire) şi statelor membre ale UE.

Reuniunea a avut drept scop evaluarea rezultatelor primului an de implementare a Parteneriatului de Mobilitate RM-UE, precum şi identificarea în comun  a noilor linii directorii de activitate pentru perioada imediat următoare în cadrul Parteneriatului de Mobilitate. Comisia Europeană a salutat determinarea autorităţilor moldoveneşti de a utiliza oportunităţile oferite de Parteneriatul de Mobilitate pentru a complementa şi susţine eforturile Guvernului în avansarea spre liberalizarea regimului de vize.

Comisia a apreciat angajamentul Guvernului RM în asigurarea unei coordonări eficiente la nivel naţional a tuturor prevederilor Parteneriatului de Mobilitate prin crearea Comisiei de monitorizare a Implementării Declaraţiei Comune a Parteneriatului de Mobilitate şi a reiterat necesitatea consolidării transparenţei, cooperării şi coordonării din partea tuturor actorilor implicaţi, inclusiv din partea statelor membre ale UE.

În calitate de  rezultate  notorii,  au fost  menţionate proiectele în domeniul consolidării capacităţilor autorităţilor naţionale în vederea preluării celor mai bune practici şi standarde europene în domeniul migraţional şi de azil, dezvoltarea proiectelor privind reîntoarcerea voluntară şi reintegrarea lucrătorilor migranţi pe piaţa de muncă naţională, dezvoltarea pieţii muncii şi consolidării legăturilor cu diaspora moldovenească, precum şi în domeniul managementului frontierei şi securităţii documentelor.

De asemenea, partea europeană a informat despre noile iniţiative de proiecte în cadrul Parteneriatului de Mobilitate, cum ar fi diminuarea consecinţelor migraţiei în domeniul  sănătăţii, crearea profilului migraţional şi utilizării acestuia în procesul de elaborare a politicilor naţionale, noile iniţiative ale statelor membre ale UE în cadrul Programului Tematic al Comisiei Europene în domeniul migraţiei circulare, combaterii traficului de fiinţe umane, consolidării diasporei şi comunităţilor moldoveneşti de peste hotare şi stabilirea legăturilor de cooperare cu ţara de origine.

Republica Moldova a încurajat alăturarea statelor membre ale UE neparticipante anterior în cadrul Parteneriatului de Mobilitate cu RM în vederea consolidării cooperării în domeniul migraţiei.

Totodată, Republica Moldova a menţionat disponibilitatea de a contribui la valorificarea iniţiativei Parteneriatului Estic prin împărtăşirea experienţei acumulate în domeniul migraţiei în calitatea sa de ţară pilot în implementarea Parteneriatului de Mobilitate cu UE.

Parteneriatul de Mobilitate UE-Moldova a fost semnat pe 5 iunie 2008, la Luxemburg, cu scopul asigurării caracterului legal al fenomenului migraţiei, precum şi încurajării reîntoarcerii voluntare şi reintegrării migranţilor pe piaţa de muncă naţională.

Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul