Nume
Parola
Vizualizări: 6510
Icoana Maicii Domnului a fost adusă în Armata Naţională
Chisinau, 20 Octombrie 2009 — Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Umilenie" („Înduioşarea”), a fost adusă spre închinare pentru militarii Armatei Naţionale astăzi, 20 octombrie, în două unităţi militare dislocate în garnizoana Chişinău.

Icoana Maicii Domnului o fost adusă în unităţile militare la iniţiativa Prot. Corneliu Dobrogeanu, şeful Departamentului Mitropolitan Relaţii cu Forţele Armate. Icoana a fost expusă spre închinare pentru efectivul militar în termen şi pe contract din Tabăra Militară 142 şi Brigada „Ştefan cel Mare” din Chişinău, precum şi pentru ofiţerii şi angajaţii civili din cadrul Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major.  

 „Misiunea preotului în structurile militare are un caracter instructiv, de cunoaştere şi aprofundare a credinţei şi un aspect educativ, de cultivare şi dezvoltare a vieţii moral-religioase şi sociale a militarilor. Reieşind din aceasta consider că icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Umilenie", adusă spre închinare militarilor, va contribui la asistenţa religioasă atît a militarilor în termen, cît şi a cadrelor în serviciul militar pe contract”, a opinat Prot. Corneliu Dobrogeanu.

Potrivit feţelor bisericeşti, Icoana Maicii Domnului „Umilenie" ar putea avea puteri miraculoase. Aceştia afirmă că mirul revǎrsat pe icoană tǎmǎduieşte bolile trupeşti şi sufleteşti.  Icoana a fost pictată pe o pînză întinsă pe o scîndură de chiparos şi are o iconografie mai deosebită. Mai întîi este o reprezentare cu trăsături realiste şi nu bizantine. Apoi, spre deosebire de majoritatea celorlalte reprezentări, aici Maica Domnului este singură, fără a l purta în braţe pe pruncul Hristos. Mîinile fiind deci libere, le ţine încrucişate pe piept, iar privirea este plecată, plină de smerenie. Împrejurul aureolei, care are forma unei cununi de raze strălucitoare, este scris: „Bucură te, Mirea¬să, pururea Fecioară!”. Icoana a fost copiată în mii de exemplare, iar o copie fidelă se păstrează în Galeria Tretiakov din Moscova.

Icoana Maicii Domnului „Umilenie" a fost adusă pe 11 octombrie, în parohia „Sf. Treime” din comuna Grătieşti, conform binecuvîntării ÎPS Mitropolit Vladimir. Potrivit Mitropoliei Republicii Moldova, Icoana Maicii Domnului „Umilenie", a fost adusă la Chişinău din regiunea Breansk, Rusia şi va rămîne spre închinare creştinilor din Republica Moldova pînă la 1 noiembrie 2009.

Nota Bene:
Conform unui sondaj efectuat pe un eşantion de 1406 de militari, 88.5% dintre respondenţi au declarat că sînt creştin-ortodocşi, 1,6% - catolici, 0,8% - protestanţi, iar restul s-au declarat atei sau că nu aparţin la nici o religie.

Maior Alexandru JOSAN
Sef Serviciul Relatii Publice
Ministerul Apararii al R.Moldova