Nume
Parola
Vizualizări: 4536
Candidatului PL Ştefan Urîtu i s-a interzis trecerea pe teritoriul Transnistriei
27 Iulie 2009 — Candidatul PL Ştefan Urîtu a fost reţinut pe 25 iulie, în jurul orei 11.30, la vama de la Dubăsari. După o oră şi jumătate de discuţii telefonice purtate de vameşii transnistreni cu autorităţile de la Chişinău, Ştefan Urîtu a fost întors din drum. Argumentul invocat a fost că Ştefan Urîtu este o persoană oficială, iar vizita sa trebuia coordonată din timp cu oficialităţile de la Tiraspol. Candidatul electoral PL urma să ajungă la Cocieri, unde trebuia să participe la dezbateri publice organizate de Asociaţia ”Promo-lex”, la care participau reprezentanţii mai multor candidaţi electorali. Lui Urîtu i s-a interzis accesul pe teritoriul Transnistriei chiar şi în pofida faptului că are viză de reşedinţă la Tiraspol.
Ştefan Urîtu consideră acest incident ”o încălcare a dreptului la libera circulaţie, în general, şi o încălcare a drepturilor electorale. Este o discriminare în raport cu alţi concurenţi electorali care au participat la dezbateri şi este organizat intenţionat de comunişti, pentru că niciun reprezentant al Comisiei Unificate de Control (inclusiv din Federaţia Rusă) sau al Procuraturii nu a răspuns la telefon pentru a interveni”. Ţinând cont de faptl că ar putea să se repete incidente de acest gen, Urîtu cere autorităţilor să respecte libera circulaţie a concurenţilor electorali şi a alegătorilor în conformitate cu articolul 5 al ”Acordului privind încetarea focului” din 21 iulie 1992, prin care Federaţia Rusă şi Republica Moldova şi-au asumat respectivele responsabilităţi.
Partidul Liberal îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu intimidările la care sunt supuşi membrii PL şi califică acest incident drept un abuz, orchestrat, şi de această dată, de autorităţile comuniste şi îndreptat împotriva concurentului electoral al PL Ştefan Urîtu. Partidul Liberal solicită Comisiei Electorale Centrale să ia atitudine în legătură cu acest caz şi să asigure alegeri libere şi corecte, iar tuturor concurenţilor electorali să le fie respectate drepturile.

Departamentul Comunicare al Partidului Liberal