Nume
Parola
Vizualizări: 2047
Orașele-poli de creștere din nordul țării studiază experiența municipiului Orhei în domeniul dezvoltării urbane
Orhei, Republica Moldova, 12 Noiembrie 2022 — Specialiști ADR Nord și reprezentanți ai Unităților de implementare a proiectelor (UIP) din orașele-poli de creștere din nordul țării – municipiile Soroca și Edineț – au participat, în perioada 10-11 noiembrie 2022, la o vizită de studiu cu elemente de team building în municipiul Orhei.

Vizita de studiu a reunit mai mulți reprezentanți ai orașelor-poli de creștere din țară, precum și reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

Cei aproximativ 30 de participanți la eveniment au studiat experiența municipiului Orhei privind crearea și activitatea Instituției Publice (IP) „Centrul de Dezvoltare Locală și Regională”.

Reprezentanții municipalității Orhei le-au vorbit participanților la vizita de studiu despre practicile municipiului Orhei în domeniul dezvoltării urbane și au prezentat experiența IP „Centrul de Dezvoltare Locală și Regională”. Funcționarii Primăriei le-au vorbit reprezentanților orașelor-poli de creștere despre necesitatea creării unei instituții publice de dezvoltare urbană, despre procesul de instituționalizare, modul de activitate și relația cu autoritățile publice locale al unei astfel de instituții.

Agenda evenimentului a mai inclus vizite la destinații precum satul Butuceni, Instituția Publică de Educație Timpurie nr. 6 „Steluța” din Orhei, Proiectul „Construcția locuințelor sociale”, Filiala Sumitomo Electric Bordnetze, Zona Economică Liberă și Întreprinderea Municipală „Orhei Transport”.

În prezent, cu suportul Poloniei, în nordul țării se desfășoară activitățile de elaborare a Programelor de revitalizare urbană (PRU) pentru orașele Otaci, Dondușeni și Râșcani și activități de actualizare a PRU pentru orașele Ocnița și Sângerei. De asemenea, în orașele-poli de creștere Edineț și Soroca sunt instituționalizate și consolidate Unități de implementare a proiectelor (UIP), iar pentru Bălți este elaborat un program de accelerare a dezvoltării municipiului în calitate de pol de dezvoltare (2023-2028). Suportul polonez este acordat în cadrul proiectului „Dezvoltare urbană sustenabilă în Regiunea de Dezvoltare Nord”, implementat de ADR Nord și finanțat de Polish Aid prin intermediul Solidarity Fund PL in Moldova.

Vizita de studiu la Orhei pentru reprezentanții orașelor-poli de creștere din Republica Moldova a fost organizată în contextul procesului de implementare a Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere – 2021-2027, cu susținerea Proiectului „Suport pentru orașele-poli de creștere”, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, cu suportul financiar al Polish Aid.

www.adrnord.md