Nume
Parola
Vizualizări: 659
Consiliul Europei: „Salarizarea în APL din R.Moldova și măsurile concrete de descentralizare financiară rămân provocări majore!”
2 Iulie 2022 — În cadrul ședinței Comisiei de monitorizare a Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei CALRE, eveniment ce s-a desfășurat în perioada 29 iunie – 1 iulie curent, la Istanbul, Turcia, a fost prezentat raportul de monitorizare a aplicării Cartei europene a autonomiei locale în Republica Moldova.

Potrivit raportoarei Gunn Marit Helgesen, vicepreședintă a CALRE, președintă a Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS), concluzia principală a colegilor săi care au întreprins recent o vizită în Republica Moldova, în vederea monitorizării aplicării Cartei Europene, este că autoritățile statului nostru au demonstrat deschidere și dorință de a avansa în procesul de implementare a angajamentelor asumate, reiterând că în perioada imediat următoare vor fi întreprinse mai multe acțiuni concrete în acest domeniu.

Totodată, potrivit raportorilor CALRE, cele mai mari provocări rămân a fi salarizarea mică și descentralizarea financiară.

De asemenea, în rezultatul unei scrisori expediate CALRE de către primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, membrii Comitetului au fost informați despre disputa dintre Guvern și Primăria municipiului Chișinău privind majorarea tarifului pentru călătoriile în transportul public. În acest sens, CALRE a decis să se adreseze Guvernului de la Chișinău pentru a afla care au fost motivele Executivului ce au stat la baza acționării în judecată a acestei decizii.

Pe lângă Republica Moldova, au fost prezentarea rapoarte de monitorizare a aplicării Cartei europene a autonomiei locale în Cehia, Belgia, Suedia și Danemarca.

Participanții la eveniment au avut parte și de o excursie organizată la Palatul Otomanilor din Istanbul, acolo unde au admirat și Sabia lui Ștefan cel Mare în original.

Amintim că în perioada 21-22 iunie curent, o delegație a Congresului Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei, condusă de Gunn Marit Helgesen, a întreprins o vizită în R. Moldova pentru a vedea care sunt acțiunile pe care le întreprind autoritățile R. Moldova în vederea respectării angajamentelor asumate în domeniul democrației locale și descentralizării, dar și modul în care este implementată Foaia de Parcurs, semnată în aprilie 2021 de către Guvernul R. Moldova și Congresul Puterilor Locale și Regionale al CoE.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă