Nume
Parola
Vizualizări: 938
PRIMARII ȘI CONSILIUL EUROPEI ÎN AȘTEPTAREA AUTONOMIEI LOCALE ȘI DESCENTRALIZĂRII REALE – ESTE URGENT NEVOIE DE ACȚIUNI CONCRETE ȘI RECUPERAREA RESTANȚELOR!
11 Iunie 2022 — La mai bine de un an de când Guvernul și-a asumat în relația cu Consiliul Europei angajamente concrete pentru a consolida democrația locală și descentralizarea, aleșii locali așteaptă rezultate, dar acestea întârzie să apară. În ajunul vizitei de monitorizare a Consiliului Europei (21-22 iunie 2022) la Chișinău, există incertitudine privind viziunea reală a autorităților publice centrale și rămân o serie de restanțe importante. Cele mai acute dintre ele vizează domeniul descentralizării financiare, instituționalizarea dialogului, statutul și remunerarea funcționarilor din cadrul APL, dar și controlul administrativ excesiv. Despre aceste și alte obligații, despre așteptările aleșilor locali și dacă mai e timp pentru a face reformele necesare în domeniul descentralizării și consolidării democrației locale, aflăm în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM”. Am încercat să obținem reacția Ministerului Finanțelor, dar deocamdată nu am primit niciun răspuns. Poziția Guvernului la acest subiect o vom afla săptămâna viitoare de la secretarul general Dumitru Udrea. Protagoniștii ediției de astăzi sunt directorul executiv al CALM, Viorel Furdui; primarul orașului Rezina, Simion Tatarov; primara comunei Sărata Veche, Fălești, vicepreședintă a CALM Maria Galiț, primarul orașului Cricova Valentin Guțan și primarul orașului Dondușeni Ivan Belciug.

Emisiunea „La înălțime cu CALM” este realizată de Ana Moraru și poate fi ascultată pe site-ul calm.md la următorul link: https://www.calm.md/primarii-si-consiliul-europei-asteptarea-autonomiei-locale-si-descentralizarii-reale-este-urgent-nevoie-de-actiuni-concrete-si-recuperarea-restantelor/

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă