Nume
Parola
Vizualizări: 3075
ADR Nord și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov își reafirmă intențiile de colaborare
Bălți, 23 Mai 2022 — Directorul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Maria Prisacari, a avut luni, 23 mai 2022, o întrevedere de lucru cu Inga Cojocaru, agent de dezvoltare în cadrul Agenției de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB), România. Părțile au identificat noi posibilități de colaborare instituțională și au schițat un plan de activități pentru perioada următoare.

„Ne dorim o colaborare benefică pentru ambele părți, mai cu seamă în acest context post-pandemic, marcat de nevoia de relansare a relațiilor de colaborare cu partenerii noștri”, susține șefa ADR Nord, Maria Prisacari.

Cooperarea ADR Nord cu ADDJB a început în anul 2016, odată cu semnarea unui acord de colaborare. Colaborarea de până acum cu ADDJB este marcată de organizarea unor programe de stagiu și schimb de experiență în domeniul planificării strategice, la Brașov, pentru specialiștii ADR Nord, care s-au documentat în privința oportunităților de finanțare pentru proiectele de dezvoltare locală, au învățat cum se acordă consultanță pentru elaborarea cererilor de finanțare în vederea obținerii de fonduri nerambursabile, cum se elaborează și se actualizează strategiile de dezvoltare locală.

Anterior, reprezentanta ADDJB, Inga Cojocaru, a activat în cadrul ADR Nord în calitate de șefă a Secției de planificare strategică și programare.

ADDJB a luat ființă în aprilie 2006, la inițiativa Consiliului Județean Brașov. Asociație intercomunitară, Agenția din Brașov este o entitate juridică de drept privat ce are ca membri unități administrativ-teritoriale din județul Brașov. Misiunea ADDJB este de a sprijini dezvoltarea locală și regională prin aplicarea principiilor dezvoltării durabile. Detalii despre activitățile ADDJB se găsesc pe site-ul instituției www.addjb.ro.

www.adrnord.md