Nume
Parola
Vizualizări: 4367
Mărțișor... de patru culori
Bălți, 2 Martie 2022 — În acest an, la fel ca și în mulți alții, voluntarii Fondului pentru Tineri Sângerei s-au implicat în activități menite să vestească primăvara. Doar că un nou scop, adăugător celor tradiționale, ne-a dus nu doar la trecători de pe străzile orașului, la funcționari publici, dar și la Tabăra „Emanuel”, pentru a vesti primăvară cetățenilor ucraineni, cazați aici ca refugiați – activitate de lansare a Campaniei „Totul va fi bine”, ce o vom desfășura în această primăvară.

„Este atât de prețios că ați venit cu mărțișoare, ne descrețim puțin frunțile, pe fundalul evenimentelor de ultimă oră. Să fie primăvară, în suflet și pe pământ!”, menționa primarul orașului Sîngerei, Arcadie Covaliov.

Grupul nostru de voluntari, ghidați de coordonatoarea locală a Fondului pentru Tineri Sîngerei, dna Ana Bucur, a vizitat refugiații, împreună cu reprezentanții administrației publice locale.
Deci, în această zi, mărțișorul a comportat la Sîngerei patru culori: două tradiționale – alb și roșu și două ale drapelului ucrainean – galben și albastru, cu care s-au prezentat în cele două case ce găzduiesc la moment 21 de persoane, vestindu-le primăvara, deopotrivă cu declarația „Xай живе Україна!” („Trăiască Ucraina!”).

Am purtat discuții pe marginea atâtor subiecte, de parcă ne cunoșteam de ani buni...
Printre refugiați, sunt și maturi, și copii.
„Au rămas atâtea lucruri în urmă”, relatează ei.
„Eu sunt profesoară, vecina mea cu camerele este contabilă-șefă la o întreprindere mare, aici avem un director de fabrică...”
„Am construit o viață, am edificat cariere, ca astăzi să fim atât de confuzi.”
Recunoștința lor pentru moldoveni este enormă, căci, zic mereu că nu au mai întîlnit așa oameni, cu o atitudine atât de grijulie și atât de responsabilă pentru soarta altora.
„Nu o să vă uităm nicicând!”, asigură fiecare dintre ei.
„Mulțumirile mele se adresează tinerilor care au știut să ne facă ziua mai frumoasă și îndemnul meu la acest moment este să conștientizăm că continuitatea se bazează pe prețuirea aproapelui, toți au dreptul la viață și e promițător că știți a fi solidari.”, preciza reprezentantul Guvernului în teritoriu, Cristian Cainarian.

Pentru noi, voluntarii Fondului pentru Tineri Sîngerei, este prețios să fim utili, cu atât mai mult în situația actuală, când poporul vecin, ucrainean, are nevoie de sprijinul nostru de orice gen, inclusiv de susținere morală, pentru a fi asigurați că există speranță, la fel ca în Legenda Mărțișorului.

Proiectul "Fondul pentru TINEri Bălți și Sîngerei" este realizat de AO ”Caroma Nord” Moldova, susținut financiar de Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation - Moldova din resursele acordate de Guvernul Suediei.

Relații cu publicul și comunicare:
Mariana Ionel - 069438582
Ataşamente:
11648_Mărțișor.pdf