Nume
Parola
Vizualizări: 389
Masă rotundă la Bălți: Proiectele investiționale din nordul țării, prezentate de ADR Nord partenerilor de dezvoltare
Bălți, 28 Octombrie 2021 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord a organizat joi, 28 octombrie 2021, o masă rotundă cu partenerii de dezvoltare privind portofoliul de proiecte investiționale din Regiunea de Dezvoltare Nord. Evenimentul a întrunit autorități publice centrale și locale, parteneri de dezvoltare, membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord și s-a desfășurat în contextul celei de-a VII-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, atât cu prezență fizică, cât și în format online.

În cadrul evenimentului, care a constituit un prilej pentru comunicare și oportunități de stabilire și îmbunătățire a relațiilor de colaborare între cei 70 de participanți, specialiștii ADR Nord au prezentat proiectele de succes implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord din fonduri externe, precum și Portofoliul de proiecte investiționale din regiune, publicație adresată partenerilor de dezvoltare și potențialilor finanțatori ai proiectelor de dezvoltare regională, care conține 23 de proiecte de proiecte investiționale selectate în cadrul Apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.

Ana Mardare, secretar de stat, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Cred că ar trebui să menționăm, cu această ocazie, progresul considerabil care a fost atins în procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională și să recunoaștem, totodată, eforturile care au fost depuse în acest sens. Inclusiv, o parte dintre aceste eforturi au fost posibile datorită sprijinului partenerilor de dezvoltare. Totodată, pe Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale depune eforturi considerabile în vederea mobilizării resurselor și atragerea finanțărilor suplimentare față de ceea ce avem noi în Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, ca să poată acoperi într-o măsură cât mai mare necesitățile de finanțare a proiectelor depuse în cadrul recentului concurs de proiecte.”

Petru Veverița, managerul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”: „Guvernul Germaniei a susținut și susține în continuare, prin intermediul proiectului «Modernizarea Serviciilor Publice Locale», eforturile autorităților Republicii Moldova în promovarea dezvoltării regionale. Pe parcurs, s-a obținut și atragerea fondurilor europene, a Guvernelor Suediei, României și Elveției și aceste resurse au fost folosite atât pentru asistență tehnică, dar și pentru implementarea unor proiecte investiționale. Am avut parte de o cooperare de lungă durată și fructuoasă atât cu ministerul de ramură, dar și cu ADR Nord și Regiunea de Dezvoltare Nord.”

Vasile Secrieru, președinte CRD Nord: „Cu ocazia acestui eveniment frumos și important, putem constata că împreună am înregistrat succese și progrese în parte ce ține de inițierea și implementarea proiectelor. Unele proiecte au fost finalizate cu succes, cu sprijinul partenerilor noștri de dezvoltare. Avem și proiecte în derulare, pe care sper să le finalizăm în termeni prestabiliți. Necesitatea investițiilor străine este prioritară și de primă importanță pentru dezvoltarea și creșterea economică a țării în ansamblu. Atragerea investițiilor în economia națională, în general, și în Regiunea de Dezvoltare Nord, în special, este dictată de potențialul investițional propriu redus și insuficiența resurselor interne ale sectorului privat, precum și crearea mediului concurențial cu participarea investitorilor străini și sporirea competitivității producției naționale.”

Silvia Bicenco, director de țară People in Need Moldova: „Împreună cu ADR Nord am reușit să obținem rezultate frumoase în Regiunea de Dezvoltare Nord. Dragă echipă ADR Nord, cât de impresionant este orizontul activităților voastre în nordul țării! Felicitări pentru tot ce faceți. Astăzi v-am descoperit dintr-un alt unghi. Vă felicit pentru tot ce ați obținut, pentru tot ce faceți și vă urez multe-multe succese în continuare.”

Maria Prisacari, director ADR Nord: „Consiliul Regionale pentru Dezvoltare Nord are un rol important în promovarea regiunii și dezvoltarea acesteia. Atragerea resurselor externe pentru implementarea proiectelor de infrastructură în regiune poate contribui esențial la dezvoltarea social-economică, la susținerea sectorului privat, precum și la creșterea calității vieții populației. Am elaborat Portofoliul de proiecte investiționale pentru a promova în rândul partenerilor de dezvoltare proiectele din Regiunea de Dezvoltare Nord evaluate în cadrul Apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.”

În cadrul mesei rotunde, au fost prezentate rezultatele proiectului „Suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare din Regiunea de Dezvoltare Nord”. În acest context, Vasile Secrieru, președintele CRD Nord, și Elena Boboc, șefă interimară a Secției planificare și cooperare regională (ADR Nord), au oferit detalii despre activitățile desfășurate în cadrul proiectului în perioada septembrie 2020 – octombrie 2021.

Regiunea de Dezvoltare Nord reprezintă 29,6% din suprafața totală a Republicii Moldova și are o populație de 974.558 de persoane (2021), această cifră încadrându-se în sistemul statistic european NUTS 2. Comparativ cu alte regiuni din Republica Moldova, Regiunea de Dezvoltare Nord are o serie de avantaje pentru dezvoltarea și atragerea investițiilor străine: așezarea geografică favorabilă pentru cooperarea transfrontalieră, puncte de control vamal internaționale cu Ucraina (auto și feroviare) și România (auto), condiții agro-climatice favorabile pentru dezvoltarea agriculturii, potențial industrial relativ diversificat, infrastructura transportului diversificată și ramificată (rețea densă de drumuri, căi ferate, aeroporturi), resurse acvatice, balneo-turistice), potențial didactic de pregătire profesională și universitară.

Masa rotundă cu partenerii de dezvoltare ai ADR Nord a fost organizată în cadrul proiectului „Suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord”, finanțat de Guvernul Republicii Federale Germania prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de GIZ Moldova.

www.adrnord.md