Nume
Parola
Vizualizări: 2366
„UN DAR PENTRU TINE”, spectacolul social prezentat în premieră de tinerii din Fălești
Fălești, 8 Octombrie 2021 — Tinerii și tinerele din raionul Fălești au prezentat în incinta Palatului de Cultură „Mihai Volontir”, la data de 06 octombrie 2021 spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”. Evenimentul face parte din proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”.

Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Cu un cuvânt de salut la începutul evenimentului, a venit șef-adjuncta Direcției Generale Educație și Cultură Fălești, Liliana Lungu: „Suntem mândri că am putut prin intermediul acestui proiect să vă oferim oportunitatea de a privi un spectacol de teatru social. Astăzi, din această sală ar trebui să ieșim cu toții cu o lecție învățată despre prevenirea stereotipurilor legate de gen”.

„Fetele și băieții au și trebuie să aibă șanse egale, în viață nu ar trebui să existe stereotipuri. Astăzi, noi am venit cu un eveniment special, vom privi împreună un spectacol de teatru social. Tinerii actori au multe emoții, dar sunt sigură că se vor descurca foarte bine”, a afirmat Coordonatoarea de Programe Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Victoria Neaga.

Cu o părere referitoare la evenimentul desfășurat, a venit și Coordonatoarea de Programe UN Women Moldova, Viorica Culeac: „Vă mulțumim pentru că ați acceptat invitația și pentru că sunteți prezenți într-un număr atât de mare la eveniment. Mulțumim și tinerilor voluntari care au acceptat această provocare de a juca într-un spectacol social pentru a trimite către voi un mesaj important. Acest spectacol este o oportunitate bună de a analiza ce stereotipuri mai există în societate”.

„Ne pare foarte bine că acest eveniment, dar și altele pe care le-am implementat la voi în localitate se bucură de așa mare interes. Ne bucurăm foarte mult de implicarea în astfel de activități a partenerilor locali. Mesajul nostru este că nimeni nu ne poate spune ce trebuie să devenim în viață, contează ceea ce ne dorim noi”, a afirmat Coordonatoarea de Programe UNFPA, Violeta Terguța.

Spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”, prezentat în premieră de tinerii din Fălești, a scos în evidență mai multe stereotipuri şi prejudecăți cu care se confruntă societatea noastră. Femeia trebuie să arate modestie și emotivitate, societatea are nevoie de femei care să nască, bărbatul trebuie să fie ca un zid de piatră care te apără de toate, bărbatul vrea o soție supusă, casa pe care ți-o construiești trebuie să aibă neapărat două nivele, femeia conduce bine doar aspiratorul, femeia la volan înseamnă pericol – au fost doar câteva dintre stereotipurile prezentate în spectacol și de care trebuie să ne ferim.

Tinerii actori au avut emoții înainte de premierea spectacolului „UN DAR PENTRU TINE”.

„Este o experiență foarte frumoasă, din momentul în care am aflat de această oportunitate mi-am dorit foarte mult să mă implic și să mă dezvolt. Înainte de premiere am emoții foarte mari, dar știu că totul va fi bine și că o să ne descurcăm”, a spus participanta la proiect, Beatrice Brașoveanu.

„Simt niște emoții deosebite deoarece sunt implicat pentru prima dată în astfel de proiecte. Emoțiile sunt mari deoarece voi juca pentru prima dată în fața unui public”, a spus Vadim Saviuc.

„Acest proiect mi se pare foarte interesant și distractiv, profesorii au fost foarte prietenoși și ne-au învățat multe lucruri utile pentru care le suntem recunoscători”, a spus Ana Cașula.

Spectatorii au venit cu propriile păreri referitoare la spectacolul social la care au participat.

„Mi-a plăcut acest spectacol, deoarece este o mare problemă în timpurile noastre cu stereotipurile precum că femeile nu pot deveni judecătoare sau că bărbații nu pot fi bucătari, iar astăzi tinerii actori ne-au demonstrat că nu este așa”, a spus Marius Dombovschi, spectator, elev în clasa a IX-a la L.T. „Ion Creangă” din Fălești.

„Cred că actorii au abordat foarte bine această temă, pentru că în viață chiar așa și se întâmplă și ce am înțeles eu din spectacol este că atunci când vreau să fac ceva atunci să fac, nici un stereotip nu trebuie să mă oprească”, a spus Nadejda Cugut, spectatoare, elevă în clasa a XII-a la L. T. „Mihai Eminescu” din Fălești.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.