Nume
Parola
Vizualizări: 220
SUSȚINUTE DE CALM, ALESELE LOCALE ÎNVAȚĂ CUM SĂ UTILIZEZE DATELE STATISTICE LA AJUSTAREA STRATEGIILOR LOCALE SENSIBILE LA GEN
8 Octombrie 2021 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat un atelier de instruire privind ajustarea strategiilor locale sensibile la gen, destinat celor 20 autorități publice locale (APL), selectate în cadrul proiectului susținut de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor – UN Women: „Acordarea unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a femeilor primare, membre ale Rețelei femeilor CALM, finanțat de Suedia.

Ghidate de expertele și experții CALM, participantele la eveniment au aflat mai multe despre cum pot fi utilizate datele statistice existente la nivel național și regional, cum să colecteze aceste date la nivel local, astfel încât să fie reflectată realitatea comunității prin prisma dimensiunii egalității de gen.
Interpretarea datelor statistice a fost un alt subiect studiat în cadrul evenimentului. Experta CALM Victoria Matveev a explicat că, prin asemenea exerciții, se dorește consolidarea capacităților aleselor locale în domeniul planificării strategice, integrând componenta de gen în politicile locale. „Prezentarea datelor statistice, în opinia acesteia, de asemenea, are un rol important, deoarece acestea trebuie să fie înțelese de toți actorii, să fie structurate într-un context logic, un proces necesar pentru a avea planuri strategice calitative.”

Expertul CALM, Octavii Ivanov, a explicat că datele statistice sunt importante și pentru a putea analiza cât de eficientă este soluția identificată, un lucru esențial în planificarea strategică, dar și în managementul proiectelor. „Datele statistice ne arată și tendințele existente în diverse domenii: demografic, economic, social, protecției mediului etc.”

Acest atelier de instruire este cel de-al doilea din cele cinci planificate privind ajustarea strategiilor locale sensibile la gen, obiectiv ce se regăsește și în strategia de dezvoltare a Rețelei CALM. Rețeaua Femeilor CALM a fost creată în 2011. Datorită seminarelor, instruirilor, schimburilor de bune practici, realizate de CALM cu suportul partenerilor, în cei zece ani de activitate, femeile primare au posibilitatea să-și dezvolte capacitățile în administrarea treburilor publice.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă