Nume
Parola
Vizualizări: 5071
Reforme europene pentru cetățeni
27 Februarie 2019 — Situația democratică actuală din Moldova ridică preocupări atât în rândul organizațiilor neguvernamentale, al observatorilor naționali independenți precum și al partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, în primul rând Uniunea Europeană care oferă sprijin pentru implementarea reformelor necesare țării și pentru creșterea standardelor democratice .
Barometrul de Opinie Publică a constatat că, fiind întrebați dacă sunt de acord cu desfacerea Acordului de Asociere Moldova-UE, 27.6% au susținut anularea Acordului, în timp ce 22% nu au răspuns sau nu au știut să răspundă.
În aceste condiții, este foarte important să se depună eforturi prompte pentru a educa publicul din Moldova să înțeleagă procesul pe care trebuie să-l parcurgă Republica Moldova pentru ca să-și ridice standardele de calitate a vieții. Acest proces se regăsește în reformele care trebuie să le realizeze implementând Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Pentru a contribui la informarea obiectivă a cetățenilor privind esența și nivelul de implementare a reformelor susținute de UE, îndeplinirea reală a condițiilor pentru acordarea asistenței macrofinanciare și a altor forme de sprijin financiar, consorțiul a trei organizații neguvernamentale membrii Platformei Naționale (PN) a Forumului Societății Civile (FSC) a Parteneriatului Estic a inițiat o campanie de informare la nivel național desfășurată prin organizarea a 23 de seminare de informare în 20 de raioane de la nordul și sudul Republicii Moldova. Campania se desfășoară prin eforturile comune ale celor mai active organizații și ale celor mai buni experți ai PN, ca urmare a faptului că societatea Moldovei va fi mai bine informată și va putea contribui la relansarea reformelor necesare pentru democratizarea țării.
Proiectul „Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”este implementat în cadrul PN din cadrul FSC a Parteneriatului Estic de către un consorțiu format din trei organizații neguvernamentale: Asociația Presei Independente (API), al cărei director este și facilitatorul PN; și două organizații de conducere ale grupurilor de lucru PN: Centrul Național de Mediu (WG3) și Consiliul Național al Tineretului din Moldova (WG4).
În acest context, în perioada lunii februarie au fost organizate 5 seminare de informare a populației din raioanele Florești, Soroca, Edineț, Cahul și municipiul Bălți. Seminarele s-au desfășurat sub genericul „Reforme europene pentru cetățeni”. Astfel, în cadrul seminarelor au fost prezentate avantajele implementării prevederilor Acordului de Asociere în domeniile economic, social, protecția mediului și anticorupție.
La evenimentele organizate au participat profesori, medici, agricultori, oameni de afaceri, jurnaliști locali, ONG-uri, oameni de cultură și publicul larg.
Scopul seminarelor este de a comunica și familiariza publicul în regiunile Moldovei despre esența reformelor susținute de UE în Moldova și beneficiile acestora pentru cetățenii Republicii Moldova, dacă acestea vor fi duse până la capăt.
Participanții s-au arătat interesați de subiectele discutate în cadrul seminarelor, fiind încîntați de faptul că informația este transmisă într-un limbaj accesibil și explicit, fiind receptivi la mesajele transmise. Această campanie este necesară și foarte actuală într-o perioadă în care abundă dezinformarea și manipularea populației cu informație distorsionată referitor la situația reală despre reformele europene și relațiile Republicii Moldova cu țările Uniunii Europene.

În domeniul ocupării forței de muncă, Acordul de Asociere susține: implementarea măsurilor îndreptate spre sporirea numărului şi a calităţii locurilor de muncă, prin asigurarea unor condiţii de muncă decente, inclusiv în vederea reducerii economiei informale şi a muncii nedeclarate; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a lucrătorilor salariați și respectarea drepturilor lor; promovarea sănătăţii şi a siguranţei la locul de muncă și dezvoltarea dialogului social; sporirea nivelului de protecţie socială; incluziunea socială a persoanelor dezavantajate; asigurarea egalității de şanse între femei şi bărbaţi; combaterea practicilor de discriminare.
În continuare, Acordul de Asociere încurajează promovarea învăţarii pe tot parcursul vieţii care este esenţială pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, permiţând cetăţenilor de orice vârstă să participe pe deplin la viaţa socială. O atenție aparte se acordă cooperării şi schimburilor în domeniul politicii în materie de tineret şi al educaţiei nonformale pentru tineri.
Viorica Antonov, dr. șt. politice, Social Policy Development, Gender, VET, Labor Market Specialist

În procesul comunicării cu tinerii și adulții, participanți la sesiunile de informare de la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, Colegiul Pedagogic ”Iulia Hașdeu” din Cahul, Primaria Cahul asupra procesului de transpunere în legislația și practica națională a celor 38 dintre Directivele UE în domeniul social am constatat interesul adulților pentru probleme legate de sistemul de salarizare și de pensii și interesul tinerilor față de politicile educaționale, în special față de cele de mobilitatea educațională.
Deasemenea constatăm că, în contextul alegerilor parlamentare, ori vizitele au fost organizate cu 1-2 săptâmâni înaintea alegerilor din 24 februarie, cetățenii au tendința de a politiza mesajele, inclusiv cele de natură educațională, de mediu, sau socială.
Totodată, informarea cetățenilor despre Acorsul de Asociare UE-RM, realizările înregistrate, restanțele acumulate, transpunerea incorectă și drepturile cetățenilor ce decurg din daunele cauzate de directivele transpuse incorect sau cu întârziere este foarte necesară, or lipsa de comunicare crează distanță și neîncredere.
Liliana Postan, dr., Institutul Muncii

Aspectele de mediu prezentate de Acordul de Asociere UE-MD vor contribui la obiectivul pe termen lung privind dezvoltarea durabilă și ecologizarea economiei. Se prevede că protecția sporită a mediului va aduce beneficii cetățenilor și întreprinderilor din UE și din Republica Moldova, inclusiv prin îmbunătățirea sănătății publice, prin conservarea resurselor naturale, prin sporirea eficienței economice și ecologice, prin integrarea mediului în alte domenii de politică, precum și prin utilizarea de tehnologii moderne, mai curate, care să contribuie la modele de producție mai sustenabile. Cooperarea se desfășoară ținând seama de interesele părților pe baza egalității și a beneficiilor reciproce, precum și de interdependența existentă între părți în domeniul protecției mediului și de acordurile multilaterale în acest domeniu.
Iuliana Cantaragiu, Centrul Național de Mediu


În următoarele luni (martie-iunie) asemenea evenimente se vor desfășura și în raioanele Telenești, Rezina, Ungheni, Nisporeni, Cimișlia, Leova, Dondușeni, Drochia, Taraclia, Briceni, Ocnița, Fălești, Sângerei, Rîșcani, Glodeni și UTA Găgăuzia..
Seminarele tematice implică grupuri de 3-4 experți ai societății civile, membri ai Platformei Naționale, care prezintă implementarea reformelor europene în cele mai importante domenii și vorbesc, de asemenea, despre problemele de implementare a reformelor în anumite domenii specific, cum ar fi justiție, lupta împotriva corupției, politici sociale, protecția mediului.

Activitățile sunt realizate în cadrul proiectului „Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”, finanțat de Comisia Europeană, Mecanismul de răspuns rapid al Parteneriatului Estic.