Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 691 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 4156
Chisinau, 3 Decembrie 2009 — Opt deţinuţi dintr-o celulă a izolatorului din Râbniţa şi-au cusut gura cu ac şi aţă, organizând greva foamei în semn de protest faţă de tratamentul aplicat acestora în izolator, pe care îl consideră inuman. După două zile de grevă, deţinuţii au fost daţi pe mâna medicilor şi au fost hrăniţi cu forţa.
Vizualizări: 2451
Chisinau, 3 Decembrie 2009 — Medicii care au fost implicaţi în cazul decesului femeii de 53 de ani din Chişinău, decedată la 1 decembrie a.c.

Vizualizări: 1986
Chisinau, 2 Decembrie 2009 — Procuratura sectorului Rîşcani a încetat cauza penală în privinţa cetateanului Zubin Leonid cu atragerea la răspunderea administrativă a acestuia.

Amintim că, în dimineaţa zilei de 15 octombrie a.
Vizualizări: 1978
Atena, 2 Decembrie 2009 — În contextul participării la Consiliul Ministerial al OSCE, care se desfăşoară la Atena, ieri, 1 decembrie, dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut întrevederi bilaterale cu Miniştrii Afacerilor Externe ai Ucrainei, Federaţiei Ruse, Estoniei, Slovaciei, Austriei şi  Lituaniei. De asemenea, şeful diplomaţiei moldoveneşti a avut întrevederi cu Ministrul de Stat al Germaniei, Werner Hoyer, Viceministrul Afacerilor Externe al Poloniei Grazyna Bernatowicz, precum şi cu Reprezentantul Special al Kazahstanului pentru problematica conflictelor nesoluţionate, - ţară care va exercita Preşedinţia OSCE în anul 2010.
Vizualizări: 2008
Chisinau, 2 Decembrie 2009 — Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu a semnat un decret privind constituirea Comisiei pentru reforma constituţională în următoarea componenţă:

Preşedinte:

Mihai GHIMPU – Preşedinte al Parlamentului, Preşedinte interimar al Republicii Moldova.

Secretar:
Ion CREANGĂ – şef al Direcţiei juridice a Aparatului Parlamentului.
Vizualizări: 2205
1 Decembrie 2009 — Aflaţi într-o vizită de lucru la Atena cu prilejul participării la reuniunea anuală a Consiliului de Miniştri al OSCE, dnii Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi Victor Osipov, Viceprim-ministru pe problema reintegrării ţării, s-au întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii de moldoveni din Grecia. 

Cei doi viceprim-miniştri au prezentat situaţia actuală din Republica Moldova şi au informat cetăţenii despre principale obiective pe care noua guvernare şi le propune pentru promovarea reformelor economice şi democratice, inclusiv agenda europeană a ţării, relaţiile bilaterale cu Republica Elenă şi ultimele evoluţii în soluţionarea conflictului transnistrean.
Vizualizări: 2074
1 Decembrie 2009 — Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a adresat un mesaj de felicitare Preşedintelui României Traian Băsescu în care se arată:

„Ziua Naţională a României îmi oferă deosebita plăcere de a Vă adresa, în numele cetăţenilor Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere felicitări, însoţite de urări de sănătate şi fericire personală, de progres şi prosperitate continuă pentru poporul român.

Folosesc această ocazie pentru a menţiona cu satisfacţie existenţa unor viziuni comune asupra perspectivelor dezvoltării unui parteneriat privilegiat între statele noastre, inclusiv în vederea atingerii obiectivului prioritar al Republicii Moldova – integrarea în Uniunea Europeană.
Vizualizări: 1801
30 Noiembrie 2009 — Juridic, relaţiile contractuale pe care le-a stabilit Republica Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI) nu contravin, în linii mari, angajamentelor pe care şi le-a asumat Chişinăul în raport cu Bruxelles. Totuşi, avansarea dialogului privind aderarea la Uniunea Europeană va impune Chişinăul să îşi definească clar poziţia sa faţă de CSI, în special, faţă de Federaţia Rusă.
Vizualizări: 2144
Chisinau, 30 Noiembrie 2009 — Primăria municipiului Chişinău invită toţi chişinăuienii şi oaspeţii capitalei la lansarea manifestărilor consacrate Sărbătorilor de iarnă. De asemenea, lansăm o invitaţie autorităţilor publice centrale, liderilor politici şi deputaţilor din toate fracţiunile parlamentare să vină mâine, marţi, 1 decembrie a.
Vizualizări: 2013
Chisinau, 29 Noiembrie 2009 — Comisia specială de desfăşurare a alegerilor repetate pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova aduce la cunoştinţă că propunerile de înaintare a candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii pot fi prezentate, în temeiul articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova şi articolului 5 din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, în zilele de 28-30 noiembrie, 1 şi 2  decembrie, de la orele 8.00 pînă la orele 17.