Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 691 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2056
Chisinau, 12 Decembrie 2009 — La întrevedere a participat şi vice-premierul Iurie LEANCĂ, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Discuţia s-a axat pe situaţia în care se află Republica Moldova, măsurile ce trebuiesc întreprinse pentru apropierea de standardele europene, respectarea drepturilor omului şi combaterea traficului de fiinţe umane.
Vizualizări: 2109
12 Decembrie 2009 — Un bărbat din raionul Făleşti a fost condamnat de Curtea de Apel Bălţi la 14 ani închisoare pentru omor.

Potrivit procurorilor, acesta aflîndu-se în casa părintească, fiind în stare de ebrietate şi-a snopit mama în bătăi pînă aceasta a rămas fără suflare.

Vizualizări: 2360
11 Decembrie 2009 — Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu Celeste WALLANDER, asistent adjunct al Secretarului american al Apărării pentru Rusia, Ucraina şi Eurasia, care s-a aflat în Republica Moldova într-o vizită de documentare.

La întrevedere a participat şi Asif J.
Vizualizări: 2026
11 Decembrie 2009 — Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Celeste Wallander, asistent adjunct al Secretarului american al Apărării pentru Rusia, Ucraina şi Eurasia. La întrevedere au participat Asif J.
Vizualizări: 2059
Chisinau, 11 Decembrie 2009 — Consiliul municipal Chişinău a aprobat astăzi în prima lectură bugetul municipal pe anul 2010. În anul viitor, municipiul va avea venituri în sumă de 1 miliard 695 milioane 756 mii lei, sau cu 37 milioane lei mai mult decât în anul curent.
Vizualizări: 1979
10 Decembrie 2009 — Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu Angela MERKEL, Cancelar federal al Republicii Federale Germane, în cadrul lucrărilor Congresului Partidului Popular European din oraşul german Bonn

În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ce ţin de relaţiile bilaterale şi necesitatea aprofundării acestora.

Prim-ministrul a mulţumit Cancelarului german pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în promovarea reformelor democratice şi în procesul de integrare europeană.
Vizualizări: 1609
10 Decembrie 2009 — Localităţile Crihana Veche (raionul Cahul) şi Step-Soci (raionul Orhei) au finalizat cu succes proiecte de dezvoltare locală, la derularea cărora au fost asistate de IDIS „Viitorul” şi organizaţia cehă „Agora Central Europe”, în perioada aprilie-decembrie 2009. Astfel, comunitatea din Crihana Veche a iniţiat organizarea unui sistem eficient de management al deşeurilor, în timp ce localitatea Step-Soci s-a ales cu spaţii verzi mai bine amenajate, prin implicarea cetăţenilor.
Vizualizări: 2245
10 Decembrie 2009 — Întrevederile au avut loc în oraşul german Bonn, unde Vlad FILAT participă la lucrările Congresului Partidului Popular European.

În cadrul întrevederii cu Donald TUSK au fost abordate aspecte ce ţin de colaborarea bilaterală dintre cele două ţări şi de integrarea europeană a Republicii Moldova.
Vizualizări: 2293
Chisinau, 8 Decembrie 2009 — Vlad FILAT a  urat Preşedintelui Curţii de Conturi, Ala POPESCU, şi tuturor  colaboratorilor acestei structuri, multă sănătate şi succes în activitatea pe care o efectuează.

„15 ani este o perioadă lungă, dar în acelaşi timp şi scurtă în ceea ce priveşte consolidarea activităţii Curţii de Conturi.
Vizualizări: 2045
Chisinau, 4 Decembrie 2009 — Prim-ministrul Vlad FILAT a participat astăzi la ceremonia desfăşurată cu ocazia împlinirii a 18 ani de la înfiinţarea Batalionului cu destinaţie specială „Fulger” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. La ceremonie au participat Victor CATAN, ministrul Afacerilor Interne şi Viorel CHETRARU, director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.