Nume
Parola
Vizualizări: 5205
TRAINING: „ACCESAREA DE FONDURI DIRECTE ȘI DIVERSIFICAREA SURSELOR DE FINANȚARE”
Balti, 23 Februarie 2017 — În perioada 16-17 februarie curent Asociația Obștească ”Caroma Nord” a organizat cel de-al doilea training pentru 6 organizații non-guvernamentale din nordul Moldovei privind noi modalități de colectare de fonduri.

Cele 6 organizații din nord: ” Neemia” din s. Cobani, Glodeni; ”Anima”, ”Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineri” (CRAT) din Bălți; “Pro Dezvoltare Băhrineşti” din s. Băhrineşti, Floreşti; ”Sat Modern” din Glinjeni și ”PRO Asistenţă și Dezvoltare Comunitară” din Ciolacu Nou, Fălești au învățat despre surse de finanțare indirecte - evenimente speciale, telemarketing, crowdfunding, etc.

În ciuda faptului că se cunoaşte puţin despre metodele de colectare de fonduri, trainingurile desfășurate pînă acum sunt o sursa utilă de informații și idei pentru OSC-urile ce doresc să inițieze proiecte și să se implice social prin colaborarea cu comunitatea locală, în special cu mediul de afaceri.

Anterior, organizațiile au reușit să se înregistreze la Ministerul Justiției pentru a beneficia de Legea 2%, în cadrul primului training desfășurat de către experții Aliona Țurcan, Senior Expert Buna Guvernare și Tudor Lazăr, Junior expert de la Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO), care au familiarizat participanții cu procedura de aplicare a Legii 2%.

Dezvoltarea culturii şi practicilor de donaţii a persoanelor fizice, justificată prin Legea 2%, are o dimensiune strategică atât pentru sectorul nonguvernamental cât şi pentru sectorul de afaceri din Republica Moldova. Resursele financiare oferite de mari organisme internaţionale se cer înlocuite treptat de sursele financiare locale, din partea sectorului public, a sectorului de afaceri sau din donaţii din partea cetăţenilor, dar și din proiecte economice proprii.

Organizaţiile nonguvernamentale pot stimula obținerea acestor resurse printr-un efort permanent de dezvoltare a relaţiilor intesectoriale.

În ţările vestice există o adevărată cultură de donare din partea comunității, care ne dorim să prindă rădăcini şi în RM.

Următorul training va avea loc în perioada 15-16 martie 2017, în cadrul Programului de instruire și mentorat în colectare de fonduri în perioada noiembrie 2016 – martie 2018.

Programul este implementat de către Asociația obștească ”Caroma Nord” în cadrul proiectului ”Creșterea implicării societății civile în protecția mediului și implicarea în procesele decizionale prin crearea Coaliției de Mediu în Bălți și promovarea valorilor europene de mediu”, implementat de FHI 360 cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).