Vizualizări: 5515
Tinerii din Sîngureni își pun amprenta pe viitorul comunității
Bălți, 21 Ianuarie 2016 — Miercuri, 20 ianuarie curent, a continuat lansarea proiectului ”Responsabilitate și parteneriat prin implicare în comunitate” în satul Sîngureni din raionul Rîşcani.
Cu această ocazie s-a creat un nou Grup de Mobilizare Comunitară, format din 20 reprezentanți ai administrației publice locale, gimnaziului, bibliotecii publice, grădiniței, elevi, persoane în etate și cei mai active locuitori ai satului. Acestui grup îi va reveni sarcina de a iniția și a dezvolta un proces de analiză a necesităților comunității și de a identifica soluții la problemele depistate.
Din discuțiile purtate s-au conturat déjà câteva idei interesante. Grupul de Mobilizare Comunitară va consulta propunerile expuse în cadrul Concursului de Idei, care se va desfășura în luna martie curent.
Întîlnirea a durat circa trei ore și a fost prilejul unor discuţii pozitive și constructive, rezultatul cărora este că fiecare participant a plecat cu informaţii noi şi cu o deplină convingere că în cadrul proiectului ”Responsabilitate și parteneriat prin implicare în comunitate” locuitorii vor obține experiență importantă și un support valoros.
Localitatea Sîngureni are cca 2000 locuitori, oameni frumoși la chip și la suflet, cu multe calităţi, din care una singură le acoperă pe toate: dragostea de natură, de mediul înconjurător. Gospodăroși din fire, sunt gata să amplifice efortul prin implicare personală și susţinere a proiectelor de dezvoltare locală, în deosebi, cele ce ţin de protecția mediului. Fapt care l-am observant și în cadrul proiectului “Managementul deşeurilor în localitatea mea”, realizat de asociația noastră cu suportul financiar acordat de FHI 360. Atunci tinerii au înființat un grup ecologic GES (Grupul Ecologic Sîngureni), care se ocupă de întreținerea și salubrizarea parcului din localitate, plantează puieți în pădurea din apropiere, supravegheză starea curățeniei, ghidați de colectivul profesoral și sub îndrumarea personală a doamnei director, Alexandra Macovei. Din spusele lor, anume profesorii și realizatorii proiectului anterior sunt acei care au mărit încrederea în ei şi le-au dat curajul să fie acei care sunt în prezent.
Tinerii fondatori ai Grupului Ecologic Sîngureni au avut posibilitatea să prezinte celor prezenți la eveniment reușitele și noile lor idei. Dornici să promoveze în continuare activități ecologice, își propun să implice și copiii de la grădiniță, astfel încît să-i motiveze de mici să aibe grijă față de mediul ambiant. Mai mult decât atât, doresc să-i motiveze și pe părinții acestora să fie la fel. Cea mai mare doleanță a tinerilor ecologiști e ca după acțiunile lor, sătenii să păstreze cu grijă tot ce au realizat și să respecte munca voluntară.
Cu un discurs de încurajare și mulțumire în adresa celor care contribuie la redresarea mediului a venit domnul Virgil Moloșag, primarul localității. Dumnealui a subliniat faptul că proiectele investiționale pe care le inițiază sau dezvoltă în Sîngureni sunt propunerile locuitorilor.
Cu calmitate și modestie de invidiat, au luat cuvîntul rând pe rând: doamna director, educatori, asistente medicale, sociale, contabili, simpli locuitori. Toți au venit cu exemple și argumente pentru îmbunătățirea aspectului estetic al localității: mai multă iluminare stradală, mai mult verde pe străzi, trotuare mai largi, mai multă culoare, mai multe programe educaționale ecologice.
Întîlnirea de la Sîngureni a fost un exemplu de “Se poate și mai mult, este loc pentru mai bune”. Lecția învățată este că oamenii au nevoie de oameni, de oameni minunaţi, care simt că viaţa are mai mult gust datorită lor, iar faptele bune nu se șterg.
Tînăra generație învăța că puterea oamenilor buni şi frumoşi este mare. Câte un pic de lumină din fiecare om frumos îi face şi pe ei să strălucească. Fără ca să bănuiască, acești tineri îşi pun amprenta pe viitorul comunității.
Nouă nu ne rămâne decît să-i susținem, să le fim alături.
Proiectul ”Responsabilitate şi parteneriat prin implicare în comunitate” este realizat de Asociația ”Caroma Nord” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA prin intermediul programului ”Cetățenii se implică, comunitățile se dezvoltă”.
Proiectul urmărește susținerea inițiativelor locale pentru identificarea celor mai stringente probleme și este implementat în parteneriat cu Primăria Sîngureni, Rîșcani, Primăria Cajba, Glodeni, Pirlița, Ciolacu Nou, Fălești și Elizaveta, municipiul Bălți.
Echipa de proiect.
Date decontact:0231/92237; e-mail: caroma_pirlita2002@yahoo.com.

Autor: AO "Caroma Nord"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33