Vizualizări: 6343
Liderii locali ai PD din or. Nisporeni corup alegătorii în favoarea lui Ponta
Nisporeni, 16 Noiembrie 2014 — Liderii locali ai Partidului Democrat din or. Nisporeni le oferă cadouri alegătorilor care acceptă să voteze candidatura lui Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidențiale, care se desfășoară azi, 16 noiembrie și pe teritoriul RM. Mai mulți alegători din Nisporeni, care dețin pașapoarte românești, au semnalat că la secția de votare de la școala de muzică din Nisporeni, președintele raionului, Vasile Bâtcă, liderul organizației PD din localitate și candidat la alegerile parlamentare din RM (figurează pe locul 19 în lista aceleiași formațiuni politice), îndeamnă electoratul să voteze candidatul stângii în detrimentul oponentului său liberal, Claus Iohannis. Aceleași surse au comunicat că alegătorii care acceptă să-l voteze pe Ponta, primesc preventiv ceasuri de mână și câte 50 de lei, cadouri ce sunt oferite la Primăria din Nisporeni, de către primarul Ion Gangan, - un alt reprezentant al PD din localitate. Iată câteva mărturisiri ale lui Pavel Luchian din satul Soltănești, r. Nisporeni, care a mers să voteze la secția de votare de le școala de muzică din localitate.
“Eu votasem déjà și așteptam un prieten cu care venisem. L-a un moment dat, mi-am dat seama că please undeva pentru că nu-l găseam. Pe urmă ne-am întâlnit și mi-a spus că a mers la primărie. Mi-a spus mai târziu că a fost la primărie unde dădeau ceasuri și câte 50 de lei dacă erai de acord să votezi cu Ponta. A aflat despre cadouri de la președintele raionului Nisporeni Vasile Bâtcă, cel care îndemna alegătorii să voteze cu Ponta.
Am vrut să văd și eu dacă e așa și l-am rugat să-mi spună și mie cum să ajung să intru în posesia cadourilor amintite. Am zis să încercăm să spunem că și eu votasem cu Ponta, dar că nu știam că trebuia să trec mai întîi pe la primărie și să ofer datele din pașaport pentru ca să pot primi cadourile. A ieșit întocmai cum plănuisem și m-am ales cu un ceas și cu 50 de lei.
Am ajuns cu cunoscutul meu la primărie și am întâlnit la intrare persoana care îi oferise cadourile mai devreme, chiar în prezența primarului, după cum îmi mărturisise. Cunoscutul meu a stat de vorbă cu acea persoană și i-a spus că și eu am votat cu Ponta și că aș vrea să intru în posesia cadourilor pe care le-a primit și el. Am mers atunci împreună la primul etaj, am luat-o la stânga, iar persoana de la primărie a intrat în oficiul stării civile unde se aflau patru doamne la o masă și un domn, care probabil aștepta și el pomeni electorale. Persoana de la primărie a ieșit ulterior și mi-a pus în buzunar un ceas și 50 de lei feră alte discuții”, mărturisește Pavel Luchian.
Și în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, alegători din Nisporeni au semnalat pentru Vocea Basarabiei coruperea electoratului de către reprezentanții locali ai PD, care potrivit acelorași surse, ofereau câte o sută de lei data trecută pentru fiecare vot dat pentru Victor Ponta.
Vocea Basarabiei

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2284
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33