Nume
Parola
Vizualizări: 6405
Echipa de Succes Lidl lansează programul de management trainee și dă startul recrutărilor în Republica Moldova
31 Iulie 2014 — Echipa de Succes Lidl caută coechipieri pentru Campionatul de Management. Compania lansează un program de pregătire și specializare pe o perioadă de un an, începând cu 1 octombrie 2014. Pe parcursul întregii veri, proaspăt absolvenții de studii superioare (2013-2014) din Republica Moldova se pot înscrie în acest program de management trainee, la finalul căruia, pot avea șansa să ocupe poziții importante în cadrul Lidl România.

Pe parcursul programului de școlarizare, tinerii pasionați vor primi pregătirea profesională necesară, activând în toate departamentele companiei Lidl și participând la diferite seminarii de dezvoltare. În plus, vor avea un pachet salarial atractiv, care va crește după șase luni de la începerea programului. Pe lângă toate aceste beneficii, la final, se va organiza un Assessment Center, iar participanții care vor obține rezultate bune la această ultimă etapă de evaluare vor rămâne angajați Lidl, pe o perioadă nedeterminată. Câștigătorii vor putea ocupa una dintre pozițiile pe care au reușit să se afirme și să aibă cele mai bune performanțe.

„Echipa de Succes Lidl extinde programul și caută coechipieri pentru Campionatul de Management în Republica Moldova. Dorim să ni se alăture oameni pasionați, dornici să învețe cât mai multe lucruri noi, care să țină pasul cu ritmul dinamic al companiei noastre. Pentru noi, investirea în generația tânără este foarte importantă. Dorim să le oferim tinerilor tot sprijinul pentru a se dezvolta profesional și personal într-un mediu prietenos, în care pot să beneficieze de foarte multe oportunități.”, declară reprezentanţii Lidl România.

Proaspăt absolvenții de studii superioare (2013-2014) din Republica Moldova își pot depune candidatura pe site-ul oficial http://buzzcamp.ro/management-trainee-lidl/ iar pentru mai multe informații despre program pot intra pe www.lidl.ro/cariere. De asemenea, Lidl pregătește o serie de prezentări pentru promovarea programului pe data de 29 iulie, la ora 10:00, în cadrul Leogrand Hotel & Convention Center din Chişinău, ce vor fi precedate de pre interviurile pentru calificarea in cadrul programului nostru.

Eveniment susținut de: KissFM Chisinau, Jurnal de Chisinau, FEST.md, Dezvoltare.md, Civic.md., 15minute.md, ONG.md, orasultau.md, BEST Chisinau, Consiliul National al Tineretului din Moldova, AEGEE Chisinau, Institutul pentru Dezvoltare si Initiative Social.

Contact: presa@lidl.ro, adelina.petrescu@inspiregroup.ro, mobil +40 720 041 302