Nume
Parola
Vizualizări: 8797
Protecția sănătății mamei și copilului – 9 ani de reforme susținute de Elveția
29 Mai 2014 — Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) a sprijinit reformele serviciului perinatal din Republica Moldova, în perioada anilor 2006-2014, prin intermediul unui proiect în valoare de 8 milioane de euro realizat în colaborare cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova. În rezultatul modernizării și regionalizării sistemului de perinatologie, au fost create condițiile pentru ca toate femeile gravide și nou-născuții să beneficieze de asistență medicală la standarde internaționale în orice maternitate din republică.

Cu sprijinul financiar elvețian, în cadrul proiectului ”Modernizarea sistemului de perinatologie din Moldova”, Institutul Mamei și Copilului din mun. Chișinău și toate cele 37 de centre perinatale și maternități din Republica Moldova au fost dotate cu echipamente medicale moderne pentru urgențe și îngrijiri obstetricale și neonatale în valoare de peste 3 milioane de euro. Suplimentar, proiectul a dezvoltat un sistem de management al tehnologilor medicale. Potrivit specialiștilor, echipamentele medicale de ultimă generație utilizate în prezent au contribuit substanțial la supraviețuirea nou-născuților din Republica Moldova.

Pentru a asigura calitatea înaltă a îngrijirilor pentru mamele și nou-născuții din orice zonă geografică a Moldovei, proiectul elvețian a acordat un sprijin considerabil pentru regionalizarea serviciilor perinatale. ”Funcționarea eficientă a sistemului de referire a pacientului la instituția medicală de la nivelul necesar de îngrijiri, disponibilitatea ambulanțelor echipate corespunzător asigură nașteri fără riscuri și intervenții medicale calificate, acordate în timp util”, a spus prof. Petru Stratulat, neonatolog la Institutul Mamei și Copilului.

Proiectul elvețian a adus practici moderne la nivel de raioane, maternitățile fiind conectate într-un sistem de telemedicină. Specialiștii centrelor perinatale din Edineț, Soroca, Bălți, Ungheni, Orhei, Hîncești, Căușeni, Ceadîr-Lunga și Cahul se pot conecta în sistem pentru a se consulta cu obstetricienii și neonatologii Institutului Mamei și Copilului. ”Astăzi multe din cazurile grave pot fi soluționate la nivel de raion”, a menționat prof. Petru Stratulat.

Experiența elvețiană a fost transmisă, de asemenea, prin intermediul consultanților de nivel internațional și a instruirilor de care au beneficiat peste 90% de medicii specialiști și asistentele medicale din toată republica. Pentru a completa instruirea teoretică cu cea practică, proiectul a adus în Republica Moldova conceptul instruirii în bază de simulare, creând și un centru de pregătire profesională prin simulare dotat cu manechine de înaltă fidelitate. ”Instruirea în bază de simulare poate înlocui ani în experiența practică”, a remarcat Adriane Martin Hilber, specialist principal în sănătate reproductivă al Institutului Tropical și de Sănătate Publică din Elveția.

Odată cu creșterea calității îngrijirilor perinatale, care asigură supraviețuirea copiilor născuți cu o greutate mică și foarte mică, proiectul elvețian a creat un centru de diagnostic şi supraveghere în cadrul Institutului Mamei şi Copilului. ”În trecut, aceşti copii nu erau supravegheați după externarea din spital, acum putem să monitorizăm dezvoltarea neurologica a copiilor prematuri în primii doi ani de viaţă, astfel asigurându-le sănătatea și starea de bine pe termen lung”, a spus Ala Curteanu, coordonator asistent al proiectului.

Potrivit datelor statistice oferite de Institutul Mamei și Copilului, rata mortalității neonatale precoce s-a redus cu 51% în Republica Moldova față de anul 2006. Supraviețuirea nou-născuților cu greutatea la naștere sub 1 kg a crescut cu 45%, iar a celor de la 1 kg până la 1,5 kg cu 28%.

Modernizarea și regionalizarea serviciului perinatologic a făcut posibilă aplicarea definiției de nou-născut viu conform standardelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din anul 2008. Deși sunt înregistrați toți nou-născuții începând cu greutatea la naștere de 500 grame, rata mortalității infantile s-a redus considerabil, Republica Moldova reușind să atingă Obiectivul de Dezvoltare a Mileniului privind reducerea mortalității infantile înainte de termenul stabilit.

Mihai Ciocanu, viceministrul Sănătății, a calificat rezultatele obținute în urma reformei serviciului perinatal drept ”o realizare remarcabilă a sistemului de sănătate a Republicii Moldova”. ”În prezent sistemul de perinatologie din Republica Moldova este capabil să furnizeze servicii medicale la nivel internațional”, a spus viceministrul.

Georgette Bruchez, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova a spus că deși proiectul ”Modernizarea sistemului de perinatologie din Moldova” și-a încheiat activitatea în luna mai curent, ”este foarte important să fie asigurată durabilitatea rezultatelor obținute, de aceea Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va continua să lucreze în sectorul sănătății a Republicii Moldova în următorii patru ani”.

Proiectul ”Modernizarea sistemului de perinatologie din Moldova”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), a fost implementat cu sprijinul mai multor parteneri, printre care: Institutul Tropical și de Sănătate Publică din Elveția, Asociația de Medicină Perinatală din Republica Moldova, asociații profesionale și instituții academice din Elveția și România, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemitanu”, Universitatea Tehnică din Moldova, și în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătății din Republica Moldova, UNICEF și OMS.

Republica Moldova beneficiază de asistență din partea Elveției din anul 2000. Parte componentă a Departamentului Federal al Afacerilor Externe al Elveției (DFAE), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) implementează politica elvețiană de cooperare pentru dezvoltare în peste 50 de state ale lumii, având ca scop principal promovarea dezvoltării durabile și diminuarea sărăciei.


Relații: Natalia Cernat,
Coordonator Comunicare
Tel: 022 79 69 38, 0689 73 399
natalia.cernat@eda.admin.ch
http://www.swiss-cooperation.admin.ch/moldova

Autor: Agentia Elvetiana pentru Dezvoltare si Cooperare, SDC

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă