Nume
Parola
Vizualizări: 8361
Critica de teatru în Republica Moldova și necesitatea de afiliere profesională
13 Mai 2014 — Pe data de 12 mai 2014, la UNITEM (Uniunea Teatrală din Moldova), în incinta Casei Actorului, s-a desfășurat o Masă rotundă cu genericul Codul etic al criticului de teatru. Au participat critici de teatru, membri ai UNITEM, care pe parcursul anilor au avut o activitate intensă, în special, în mass-media, radio, tv. Printre ei se numără: Olga Bejenaru, Valentina Tăzlăuanu, Hăbășescu Elena, Coroliova Elfrida, Ungureanu Larisa, Aga Nicolae ș.a., cât și critici de o formație mai tânără, cum ar fi: Tipa Violeta, Dorina Khalil-Butucioc, Axionova Nadejda, Rodica Verdeș.

De menționat că în Republica Moldova prestigiul criticului de teatru este în declin, fiind determinat de mulți factori: lipsa unor publicații de specialitate, interesul scăzut al UNITEM, al teatrelor, al mass-media față de spiritul critic, situația financiară precară a publicațiilor de cultură (extrem de puține), cât și dispersarea forțelor critice.

La fel, trebuie de remarcat și lipsa unor principii și reguli etico-morale, care ar fi contribuit la formarea imaginii criticului de teatru ca promotor al culturii teatrale, a criticului profesionist în contextul relațiilor cu teatrele, uniunile profesionale, mass-media națională.

Pentru prima oară  la această Masă rotundă s-a pus în discuție Codul etic al criticului de teatru din Republica Moldova, care vine să stabilească standarte și obligații de comportare în activitate.

Criticii de teatru din țările cu tradiții de artă teatrală și critică de teatru au elaborat și promovat pe parcursul anilor coduri, adesea nescrise, de comportament profesional, care i-au ajutat și le-au ghidat activitatea în presă, radio, tv, fiind mereu actualizate în dependență de schimbările economice, tehnologice etc. Nu este și cazul Republicii Moldova unde, deși  critica de teatru își găsea loc în paginile ziarelor, revistelor, emisiuni la radio și tv, nu și-a ghidat activitatea, mai ales după 1991 încoace după niște reguli etico-profesionale, care să fie ajustate la principiile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, al Codului de practică al Asociației Internaționale a criticilor de teatru, altor documente.

Cu un comentariu la această Masă rotundă a venit și președintele UNITEM, Alexandru Grecu, care a îndemnat criticii de teatru să se afilieze în cadrul unei Asociatii, Liga sau Club fie separat, fie ca parte componentă a UNITEM, având astfel susținerea logistică a Uniunii, dar și financiară în cazul desfășurării unor activități de importanță vădită pentru mișcarea teatrală din Republica Moldova. „În ultimul timp s-a format un gol informațional în mass-media: se scriu foarte puține recenzii, nu se face analiza spectacolelor, întâlnirile altădată tradiționale dintre critici și teatre aproape că nu mai au loc. Toate acestea sunt în detrimentul teatrului”, a ținut să menționeze dl Grecu, care a îndemnat criticii să fie activi, să susțină unica revistă de specialitate, „Teatru”, editată de UNITEM și să demonstreze solidaritate profesională.

Participanții la Masa rotundă au ajuns la concluzia că a devenit o necesitate stringenră  constituirea Ligii criticilor de teatru în cadrul UNITEM, la care să adere profesioniști, persoane cu o bogată activitate în domeniu.  O continuare a discuției a fost preconizată pentru luna iunie la o altă masă rotundă, la care criticii vor veni cu idei, planuri de activitate, iar Codul etic al criticului de teatru să devină un punct de pornire pentru definirea unui Regulament în care să fie definite drepturile și obligațiile criticului de teatru.

Larisa Ungureanu, critic deteatru, membră UNITEM, organizatoarea acestei Mese rotunde