22 Decembrie 2008 — Oscilaţiile politicului moldovenesc de la Est spre Vest şi viceversa, trecutul istoric incoerent puternic înserat în conştiinţa politică a populaţiei RM, precum şi întârzierea modernizării clasei politice, în corelaţie cu menţinerea la putere a unor anumite grupuri nomenclaturiste de sorginte sovietice, au condus la prefigurarea unei situaţii critice ale proiectelor politice în cadrul opiniei publice autohtone. Această criză se caracterizează nu doar prin perpetuarea unei concurenţe dintre diferite viziuni asupra politicii externe a RM polarizată pe axa UE (Occident)-Rusia (CSI), dar şi dintre abordări distincte asupra trecutului istoric (extinderi ale ideilor unioniste şi revigorarea memoriei sovietice) proiectate pe comportamentul extern al Chişinăului. Astfel, conform Monitorului Social, pentru decembrie 2008 (publicaţie realizată de IDIS „Viitorul”), în calitate de idee capabilă să mobilizeze comunitatea moldovenească întru realizarea unor scopuri comune este indicată – integrarea europeană şi asocierea la UE (16,8%), surclasând doar cu aproximativ 4 % opţiunea – integrarea cu Rusia şi confruntarea cu Occidentul după modelul „cubanez” (13%). Aspiraţii pro-sovietice au fost înregistrate în cazul a 10,8% din opinia publică, ceea ce reprezintă cu 6% mai mult decât categoria care a dat prioritate unei fuziuni spirituale, culturale şi economice cu România (4,8%). Asemenea distribuţie a opţiunilor demonstrează gradul înalt de confuzie şi respectiv de percepţie eterogenă vizavi de vectorul extern al RM pe termen mediu şi strategic. Totuşi, chiar dacă la nivel de opţiune eventual posibilă persistă interesul pentru o apropiere majoră de Rusia, oricum în termeni practici populaţia ar susţine o anumită formaţiune politică pentru a integra Republica Moldova în spaţiul european (14,5%). Datele oferite de Monitorul Social demonstrează că în rândul obstacolelor în calea procesului de integrare europeană vizate de populaţie sunt cel puţin trei subiecte referitoare la Rusia (nesoluţionarea problemei transnistrene – 11%, politica Federaţiei Ruse în regiune – 3,2%, prezenţa militară rusă pe teritoriul RM – 3,4%), care însumează 17,6%. În mod paradoxal, dar statutul de membru al UE nu prezintă un argument în favoarea României, care în mod uluitor este considerată de 2,9% din populaţie drept piedică în integrarea europeană a RM. O confuzie similară poate fi observată şi în Barometrul de Opinie Publică pentru octombrie 2008 (realizat de Institutul pentru Politici Publice), unde circa 23,9% din respondenţi sunt de părerea că Rusia ar putea ajuta RM să se integreze în UE, faţă de 2,3% - Bulgaria şi 0,9% - Franţa (care din iulie curent până în decembrie 2008 prezidează UE), România fiind salutată în această calitate de către 41,2% din cei intervievaţi. Viabilitatea sentimentului de nostalgie faţă de perioada sovietică (alimentată de retorica şi faptele politice ale PCRM-ului combinate cu dezămăgirea drastică a populaţiei în democraţie în rezultatul eşecului pretinselor guvernări democratice, dar şi sprijinită prin acţiunile ferme şi univoce de protejare a moştenirii sovietice de către Rusia „putinistă”), conectarea şi chiar suprapunerea agendei socio-politico-economice ruse pe cea moldovenească (ca urmare a legăturilor economice, sociale, culturale promovate exagerat, în lipsa unei poziţii pragmatice şi bine chibzuite, cultivate de conducerile RM începând cu 1994 pentru a dovedi loialitatea faţă de Moscova), tendinţele politice şi sociale de statornicire a spaţiului mediatic rusesc în RM au determinat aprofundarea crizei proiectelor politice. Extinderea proceselor de integrare europeană au produs o neclaritate şi mai mare. Or, în condiţiile în care integrarea europeană reprezintă pentru RM unul din interesele şi priorităţile naţionale vitale, opinia publică autohtonă sugerează că parteneriate strategice urmează să fie stabilite cu Rusia (49,6%), România şi UE ocupând poziţii secundare (cu aproximativ 19% fiecare, în conformitate cu Barometrul de Opinie Publică, octombrie 2008). Pe lângă aceasta, indiferent de faptul că integrarea europeană şi respectiv asocierea efectivă a RM la UE poate avea loc doar în situaţia unui consens în rândul tuturor statelor membre, cetăţenii RM conferă calificativul de state-inamicale (conform recentei ediţii a Monitorului Social): Ungariei (8,4%), Ţărilor Baltice (6,3%), Cehiei (4,7%), Marii Britanii (5,5%) etc., în mod special României (12,2%), făcând abstracţie de faptul că cea mai mare parte a acestor state alocă resurse financiare şi oferă sprijin politic constant în vederea susţinerii perspectivelor europene ale Chişinăului. Asemenea panoramă a sentimentelor populaţiei RM poate fi explicată prin impactul slab al acţiunilor statelor europene sau mediatizarea lor insuficientă (sau ca urmare a impresiei subiective/obiective rezultate de pe urma regimurilor de vize şi celor migraţioniste existente dintre statele sus-menţionate şi RM), dar şi prin activitatea defectuoasă a autorităţilor moldoveneşti, care se concentrează înainte de toate pe promovarea propriei imagini pe fondul proiectelor, iniţiativelor şi acţiunilor realizate de membrii UE în relaţie cu RM. În cazul României, un rol semnificativ îl are şi politica ostilă purtată de conducerea comunistă. Suspectă şi confuză se constată a fi atitudinea populaţiei faţă de Rusia, chiar dacă aceasta este percepută drept impediment pentru implementarea cu succes a proiectului european de către 17,6% din populaţie (conform Monitorului Social), inclusiv fiind depreciată serios după intervenţia militară din Georgia (7-12 august a.c.). Astfel, Rusia este plasată în rândul statelor-prietene de către 26,8%, faţă de cei 13,3% din populaţie care o văd printre statele-inamicale. Un grad înalt de dezorientare cu privire la politica externă a RM poate fi analizată prin prisma dispoziţiei populaţiei în privinţa acţiunilor militare ruse împotriva Georgiei, care este pro-rusă (opinia faţă de Rusia s-a îmbunătăţit printre aproximativ 18% din populaţie, comparativ cu 5% faţă de Georgia şi s-a înrăutăţit cu 17% în privinţa Moscovei, spre deosebire de Georgia - 22,2 %, conform Monitorului Social). Rezultat similar a fost obţinut în Barometrul de Opinie Publică din octombrie 2008, în care circa 33% din respondenţi acuză Georgia pentru evenimentele din august 2008, în timp ce Rusia numai 22,3%. În decursul războiului din Caucaz, autorităţile moldoveneşti au evitat să se pronunţe împotriva Rusiei (din motive politice), ceea ce a condiţionat formarea unei opinii publice autohtone în mod independent, dar sub impactul surselor mass-media pro-ruse extrem de influente în RM. Acest exemplu ilustrează dependenţa care există dintre existenţa şi/sau lipsa unei voinţe politice şi reacţia ulterioară a populaţiei. Totodată, acest lucru denotă existenţa unei predilecţii pro-ruse inconştiente (inoculate sau influenţate etc.) pe teritoriul RM, ceea ce duce la apariţia unor circumstanţe favorabile pentru confruntarea dintre proiectele politice european/euroatlantic şi cel ce favorizează Rusia (european/continental cu menţinerea supremaţiei CSI-ului şi celorlalte organisme constituite pe spaţiul ex-sovietic). De fapt, configuraţia regională a politicii europene şi tendinţele convergente accentuate în relaţiile dintre Rusia şi UE (în special prin intermediul statelor din “Vechea Europă”) creează o varietate şi mai mare de proiecte politice pentru RM, care vor numără integrarea europeană prin aderarea la NATO (modelul statelor post-socialiste şi pos-sovietice din UE), integrarea europeană fără NATO (scenariu prevăzut pentru statele din Parteneriatul Estic) şi aprofundarea relaţiilor cu CSI şi celelalte organizaţii dominate de Rusia. În dependenţă de natura proiectului abordat anterior putem distinge şi formaţiunile politice din RM. Or, partidele de dreapta (PL, PPCD, PLDM, PNL etc.), în mod diferit, preferă integrarea europeană prin aderarea la NATO. Forţele politice de centru-dreapta şi centru-stânga (PSD, PD, cu excepţia AMN, care se declară pentru NATO, şi Uniunea Centristă, care se exprimă pentru imperativul relaţionării cu Moscova) formulează demersul în favoarea unei apropieri de UE exceptând Alianţa Nord-Atlantică. Iar cele de stânga (Mişcarea „Ravnopravie”, PCRM face excepţie, pronunţându-se cu precădere pentru combinarea integrării europene cu cea în CSI) fac lobby pentru intensificarea raporturilor moldo-ruse şi implicarea RM în procesele integraţioniste de pe spaţiul post-sovietic. Diferenţele insesizabile dintre majoritatea partidelor politice din RM pentru electoratul local vor genera confruntări la nivelul proiectelor politice pentru care formaţiunile politice optează, ceea ce va amplifica eminamente criza raportată la preferinţele de politică externă ale populaţiei. Or, printre partidele cu şanse de a accede în viitorul Parlament, pe filiera integrării europene, vor tinde să-şi construiască programul electoral: AMN, PL, PLDM ( PPCD, PNL, PD şi PSD ar putea să nu depăşească pragul electoral de 6%). Adiţional, PL, PPCD şi PNL se vor axa în campania eletcorală şi pe promovarea relaţiilor cu România (ultimele două partide fiind decontate de posibilitatea atingerii unui scor electoral corespunzător). Relaţii preferenţiale cu Rusia şi aprofundarea integrării RM în cadrul CSI se poate aştepta din partea Uniunii Centriste (Mişcarea „Ravnopravie” şi alte formaţiuni politice nesemnificative de orientare pro-rusă practic nu au şanse să treacă pragul electoral). PCRM este unicul partid care va tinde să-şi construiască mesajul electoral prin evitarea extremelor şi adoptarea unei poziţii moderate faţă de toate proiectele politice existente (încercând să balanseze între dialogul cu Bruxelles şi conducerea cu Comunitatea Statelor Independente). Criza proiectelor politice va continua să aibă loc în RM nu numai drept cauză a influenţei ruse, vecinătăţii europene pregnante sau a nesoluţionării crizei identitare, dar şi ca efect al forţării imperioase privind reprofilarea sistemului de relaţii internaţionale actual şi conturarea unei lumi multipolare.