Nume
Parola
Vizualizări: 5103
Falun Dafa non-grata în Republica Moldova?
Chişinău, 19 Iunie 2012 — Amnesty International Moldova condamnă decizia Primarului Chişinăului care efectiv a interzis întrunirile activiştilor Asociaţiei Falun Dafa în mai multe locuri ale municipiului în timpul vizitei unui oficial de rang înalt al Chinei.

Membrii asociaţiei Falun Dafa din RM se adună în fiecare marţi vizavi de Ambasada Republicii Populare Chineze în RM pentru a protesta împotriva reprimărilor practicanţilor Falun Dafa în China. Astăzi dimineaţa până la 10 protestatari ca de obicei au venit în faţa Ambasadei, unde au fost întâlniţi de către aproximativ 30 de colaboratori ai poliţiei care le-au înmânat dispoziţia Primarului mun. Chişinău din 18 iunie curent, prin care acţiunile lor, demult coordonate şi autorizate de către autorităţile locale, au fost suspendate pe durata vizitei oficialului chinez. Participanţilor nu li s-a permis să instaleze pancartele în locul obişnuit, astfel protestul a fost practic blocat.

Organizaţia subliniază ca au fost încălcate în mod flagrant două drepturi fundamentale: dreptul la libera exprimare şi libertatea întrunirilor.

Cristina Pereteatcu, Director Executiv Amnesty International Moldova: „Este remarcabil că activiştii Falun Dafa au fost umiliţi la ordinul edilului capitalei în timp ce acesta prezenta raportul său de activitate. Suntem profund dezamăgiți şi şocaţi de cele întâmplate. Vom face tot posibilul ca drepturile lezate a membrilor Falun Dafa să fie restabilite, iar asemeni incidente ruşinoase pentru un stat cu aspiraţii europene să nu mai fie repetate”.

SFÂRŞIT/

Document Public

Contact: Nichita Gurcov, ofiţer de presă
+373 22 83 58 08, ext. 11 +373 79 66 31 32 media@amnesty.md
Ataşamente:
5520_falun dafa.pdf