Vizualizări: 4674
„NU” Pedepsei cu Moartea în Belarus
Chişinău, 10 Octombrie 2011 — Amnesty a performat o execuţie teatralizată în faţa Ambasadei R. Belarus din Chişinău în Ziua Internaţională împotriva Pedepsei cu Moartea.
Activiştii pentru drepturile omului au organizat un protest împotriva practicii brutale a execuţiilor din Belarus, care rămâne un ultim "călău" în Europa şi în spaţiul ex-sovietic. Anul trecut, după o pauză de un an, această ţara a reluat pedeapsa cu moartea, executând doi condamnaţi; anul curent au avut loc alte două execuţii.
„Îi îndemnăm să se oprească”, a spus Gheorghe Zugravu, Coordonator campanii, Amnesty International Moldova. „Omorul din numele legii nu previne crime – de fapt, aceasta încalcă legea, fiindcă sarcina primordială a statelor este de a proteja viaţa, şi nu s-o ia”.
Belarus menţine pedeapsa cu moartea în pofida tendinţei globale de abolire a acesteia, precum sunt cele trei rezoluţii ale Adunării Generale a ONU cu privire la introducerea unui moratoriu asupra pedepsei capitale”.
Pentru a-şi accentua mesajul, activiştii au jucat o scenetă care a arătat execuţia tipică din Belarus: condamnaţilor la moartea li se spune că vor fi executaţi cu câteva clipe înainte, aceştia sunt împuşcaţi în cap din spate, uneori este necesar mai mult decât un glonţ. Rudele celor executaţi nu au voie să-i înmormânteze, mai mult, autorităţile nu dezvăluie locul mormânturilor.
„În urmă cu 50 de ani, în anul creării Amnesty International, numai 9 ţări aboliseră pedeapsa cu moartea”, a spus Gheorghe Zugravu. „Astăzi 2/3 din ţările lumii au abolit-o. Majoritatea acestora privesc pedeapsa capitală ca cea mai cruntă, inumană, şi degradantă penalitate. De asemenea, se înţelege că şi oameni fără vină pot fi omorâţi din greşeală judecătorească”.
Este bine cunoscut că sisteme judiciare pot comite erori. Situaţia din Belarus este agravată de sistemul de urmărire extrem de defectuos: bănuiţii deseori sunt supuşi relelor tratamente şi chiar torturii pentru a-i face „să-şi recunoaşte vina”. Aceasta înseamnă că judecata la care sunt supuşi este foarte departe de cerinţele internaţionale. În acelaşi timp, sentinţa cu moartea deja executată nu mai poate fi corectată. Se presupune că Belarus a executat pe până la 400 de persoane începând cu anul 1991.
La sfârșitul acţiunii protestatarii au îndemnat toţi trecătorii să aplice semnături pe petiţiile ce aveau forma de cărţi poştale care îndemnau la a abolirea pedepsei cu moartea în Belarus. Amnesty International Moldova va colecta aceste cărţi poştale până la sfârşitul lunii noiembrie curent.
R. Moldova nu recurge la pedeapsa capitală din anul 1995. În 2006 Constituţia RM a fost completată cu o clauză cu privire la abolirea pedepsei cu moartea.
Ziua Internaţională împotriva Pedepsei cu Moartea este marcată din anul 2003.
SFÂRŞIT/
Document Public
Pentru mai multe informaţii vă rugăm sa contactaţi:
Nichita Gurcov, ofiţer de presă: Tel. +373 22 83 58 08 Ext.11, Mobil +373 79 66 31 32 Email: media@amnesty.md
ENGLISH http://t.co/SoOYWdFg РУССКИЙ http://t.co/13a5nnGy

Autor: Amnesty International Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33