Vizualizări: 7672
ALTERNATIVE STRATEGICE PENTRU DEZVOLTAREA DE NOI ACTIVITĂŢI INOVATIVE
mun.Chisinau, 25 Octombrie 2010 — ”Instrumente cheie pentru dezvoltarea fondurilor venture în Republica Moldova” – sub acest generic la 29 octombrie 2010 îşi va desfăşura lucrările Conferinţa Internaţională, organizată de către Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic a Academiei de Ştiinţe a Moldovei,cu suportul mecanismului TAIEX al Comisiei Europene.
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, având rol de coordonare a procesului de inovare şi transfer tehnologic în ţară, este în continuă căutare de noi oportunităţi şi forme pentru susţinerea dezvoltării activităţilor inovative, creării de intreprinderi mici şi mijlocii inovative cu potenţial mare de creştere, start-upurilor în domeniul tehnologiilor avansate, precum şi susţinerea activităţii ÎMM-urilor deja existente pe piaţa Republicii Moldova, dar care au nevoie de capital pentru creştere şi competitivitate, care în final să contribuie la sporirea competitivităţii economiei naţionale în ansamblu.
Scopul Conferinţei este acela de a întruni actorii implicaţi în sectorul Capitalului Venture din mediul european şi pe cei implicaţi sau care doresc să se implice în acest sector din Republica Moldova, creând astfel o platformă de lucru, care să ofere modele, sfaturi, exemple de bună practică, ce vor sta la baza creării şi susţinerii activităţii Fondurilor Venture în ţară.
Temele propuse pentru dezbateri în cadrul Conferinţei vor fi:
1. Modele de finanţări venture în diferite ţări ale UE – politici de stat;
2. Stimularea politicii de finanţare venture a Comisiei Europene;
3. Finanţarea venture şi sinergiile Programului Cadru 7;
4. Condiţii de finanţări venture – experienţe de lucru cu fonduri venture;
5. Rolul şi funcţiile fondurilor venture în lansarea şi creşterea startup-urilor;
6. Lucrul cu business angels – ca element de pregătire pentru accesarea fondurilor venture.
Sunt invitaţi de a participa la Conferinţă reprezenţanţi ai mediului de afaceri, mediului academic, organelor de stat, interesaţi în activitatea finanţării de venture.

Autor: Agentia pentru Inovare si Transfer Tehnologic
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2289
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33