18 Octombrie 2009 — Misiunea delegaţiei europene la Chişinău reprezintă un răspuns necesar cu o profundă nuanţă politică. Necesar – pentru că Alianţa pentru Integrare Europeană se confruntă nu doar cu o criză economică şi politică, dar şi cu una de credibilitate din partea opiniei publice, care poate fi remediată cu ajutorul acţiunilor pro-europene. Nuanţat politic – deoarece a avut loc în contextul unor relaţii politice contradictorii între noua guvernare şi opoziţia politică parlamentară, care sunt prea mult principiale şi intransigente pentru a susţine o soluţie amiabilă şi comună în problema candidaturii preşedintelui RM. Interesată de apropierea reală a RM de spaţiul european, Preşedinţia suedeză a tatonat situaţia politică de la locul de faţă. Discuţiile cu membrii Alianţei şi liderul PCRM, pe de altă parte, denotă seriozitatea angajamentelor europene în medierea “confruntării politice” moldovene. Constructivismul european în problema moldoveană este însă motivat nu de dorinţa UE de a îngloba un stat mai degrabă problematic, cât în rezultatul sporirii prudenţei acesteia faţă de potenţialele riscuri şi ameninţări din această regiune (problema traficului de fiinţe umane, migraţia ilegală, falimentarea statului de drept, ineficienţa actului de guvernare, conflictele îngheţate, crizele energetice etc.). Anume din aceste considerente, oficialii europeni nu au dat nicio apreciere demersului spicherului moldovean, M. Ghimpu, despre potenţiala ancorare a Moldovei la ”pachetul balcanic”.

Pe lângă diferenţele geopolitice ale regiunii balcanice faţă de cea a Europei de Est, Bruxellul tratează cu grijă prima zonă, indiferent de faptul că este puternic afectat de criza economică, iar statele din această regiune nu reuşesc să exceleze foarte mult în materie de integrare europeană. Cu toate acestea, paşii entităţilor balcanice le permit să beneficieze de indulgenţa oficialilor europeni interesaţi în ”digerarea” Balcanilor instabili dar “picanţi”.

Moldova nu au fost nicicând în mod serios privită ca parte a Balcanilor vizaţi pentru includerea europeană, cu excepţia României politic slabe şi necredibile în cancelariile europene. De aceea, Parteneriatul Estic lansat în mare parte datorită eforturilor proactive ale tandemului polono-suedez constituie platforma unicală, dar şi eficientă pentru a ajusta Moldova şi celelalte state est-europene la realităţile europene.

Prozelitismul accentuat al adepţilor lui Băsescu de a vedea statul moldovean în ”grupul statelor vest-balcanice” şi nici coincidenţa acestor viziuni cu cele ale noii guvernări de la Chişinău nu pot schimba logica lucrurilor şi planurile strategice ale oficialilor europeni. Pentru ei (în special, politicienii din statele membre din “Vechea Europă”) zona de Est a Europei este una disputabilă din punct de vedere geopolitic, riscantă din perspectiva securităţii, acceptabilă economic şi chiar social (în problema migraţiei etc.). Totodată, UE este rezervată faţă de asocierea politică profundă, fiind impasibilă faţă de recunoaşterea eligibilităţii est-europenilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Originile ex-sovietice explică reticenţa europenilor încă rusofobi sau din contra rusofili. Interesul faţă de relaţiile stabile cu Rusia şi responsabilitatea colectivă faţă de Europa de Est asumată de comun acord de Bruxelles şi Moscova la fel impun o abordare mai reţinută faţă de statele CSI. În comparaţie cu aceasta, oficialii europeni sunt loiali faţă de balcanicii din fosta Iugoslavie, care au purtat anterior războaie sângeroase nimicindu-se reciproc, iar acum sunt în contradicţie fie din motive materiale (litigii teritoriale) sau ca urmare a frustrărilor profunde şi a relaţiilor istorice complicate.

Continuarea la Observatorul Politic (Denis Cenuşa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com