15 Septembrie 2009 — Apelarea la Curtea Constituţională (CC) se transformă treptat într-o practică uzuală a comuniştilor folosită pentru a se afirma pe scena politic tot mai îngustă pentru ei, dar şi pentru a discredita liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, în special pe cei din aripa liberală (PL, PLDM şi AMN). De această dată, ei contestă legalitatea preluării de către Mihai Ghimpu a funcţiei de preşedinte interimar al Republicii Moldova.

Drept argument forte ei mizează pe prevederile Art. 79 ((1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova este validat de Curtea Constituţională.), necătând la faptul că în conformitate cu Art. 90 şi Art. 91, competenţele de şef de stat urmează să revină Preşedintelui Parlamentului, exceptând avizul obligatoriu al CC. Conştienţi de faptul că şi această “interpelare” este deficitară şi politic angajată, comuniştii oricum pedalează pe idee că liberalul Ghimpu ar acţiona abuziv încălcând legislaţia în vigoare, mai mult, chiar normele constituţionale, la fel ca în timpul prezidării în Consiliul Municipal Chişinău. În realitate, cadrul legal presupune acordul CC asupra candidaturii noului Preşedinte doar dacă acesta este ales de către Parlament (Art. 78-79 ale Constituţiei Republicii Moldova).

Absurditatea şi caracterul ilogic al acţiunilor PCRM se intensifică pe măsură ce anturajul lui Voronin se simţe tot mai ameninţat. Subminarea stabilităţii lor politice îi face să se dedea la acţiuni tot mai controversate, realizate în deplină cunoştinţă de cauză.

Umanizarea imaginii lui Voronin pe fundalul demonizării continue a liderului “formal” al Alianţei, M. Ghimpu, ales de ceilalţi reprezentanţi ai coaliţiei guvernamentale din diverse raţionamente şi calcule politice, le permite comuniştilor să-şi activizeze influenţa asupra electoratul tradiţional (dar nu şi cel derutat, indecis etc).

Confruntările deocamdată verbale dintre preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, şi funcţionarii publici loiali sistemului întreţinut de PCRM (cel puţin la nivel de miniştri), care au avut loc recent, nu pot fi considerate accidentale. Acestea sunt episoade ale campaniei demarate de deziformatorii comunişti pentru a dezaproba legalitatea majorităţii parlamentare care se bucură de o legitimitate ridicată în rândul populaţiei.

Din aceeaşi serie de acţiuni face parte şi contestaţia depusă de PCRM în cazul interimatului lui Ghimpu în fucţia de Preşedinte al RM. Verdictul CC va avea aceleaşi efecte ca şi precedentul, dacă se va solda cu un număr egal de voturi pentru şi contra. Ipotetic vorbind, chiar dacă Curtea va anula interimatul “constituţional” a lui Ghimpu (ceea ce este puţin probabil), oricum în cele din urmă ea va recunoaşte viceversa.

Or, obiectivul PCRM nu este atât verificarea capacităţilor sau a fidelităţii judecătorilor Curţii Constituţionale faţă de fosta gurvernare, cât producerea unor noi “evenimente politice” în care “protagoniştii negativi” sunt liberal-democraţii, iar rolul de victime politice le revine comuniştilor “binevoitori”.

“Mesianismul consţituţional” al PCRM-ului, de facto trucat şi deja instigator, capătă proporţii de masă, ţintind un număr tot mai larg al electoratului. Indiferent de soarta acestui legislativ, comuniştii (grupul dominant) au nevoie de acţiuni subversive contra Alianţei şi noului regim, dacă vor să-şi asigure “portiţe de oportunităţi” pentru revenirea eventuală la putere în acelaşi “format” (nescindat, nemodernizat şi bazat pe principiile ierarhice clientelare şi/sau “de clan”).

Mai multe la Observatorul Politic (Denis Cenuşa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com