Nume
Parola
Vizualizări: 4058
Cooperarea dintre statele membre ale UE şi cele din spaţiul Europei de Est şi Asiei Centrale în domeniul geneticii umane
Chisinau, 24 Aprilie 2009 — Academia de Ştiinţe a Moldovei de comun acord cu Comisia Europeană şi Centrul Internaţional pentru Studii la Marea Neagră din Grecia organizează la 28-29 aprilie curent Simpozionul internaţional cu tema „Avansarea cooperării dintre statele membre ale UE şi cele din spaţiul Europei de Est şi Asiei Centrale în domeniul geneticii umane”. Această manifestare ştiinţifică îşi propune drept scop identificarea temelor de cercetare de interes comun dintre ţările Uniunii Europene şi cele din spaţiul Europei de Est şi Asiei Centrale pentru a fi incluse în Acţiunile Specifice de Cooperare Internaţională ale Programului Cadru 7 (PC7) pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică al UE. În debutul Simpozionului vor fi prezentate oportunităţile oferite de Programul Cadru 7 al UE pentru cercetările în domeniul ştiinţelor medicale de către reprezentantul Directoratului General pentru Cercetare al Comisiei Europene. Evenimentul, de importanţă regională, corespunde eforturilor comunităţii ştiinţifice autohtone de integrare în spaţiul european de cercetare. Savanţii moldoveni au posibilitatea în premieră de a promova subiectele ştiinţifice de interes în cadrul programelor europene. Simpozionul va avea loc în cadrul proiectului european IncoNet EECA “Reţea de cooperare internaţională în domeniul ştiinţei şi tehnologiei pentru ţările Europei de Est şi din Asia Centrală”, finanţat de Comisia Europeană prin intermediul PC7. Din Comitetului organizatoric fac parte: acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M.; m.c. Ion Tighineanu, vicepreşedintele A.Ş.M.; m.c. Stanislav Groppa, USMF „N. Testemiţanu”, m. c. Maria Duca, rectorul Universităţii A.Ş.M.; prof. Veaceslav Moşin, directorul Centrului Naţional de Sănătate Reproductivă şi Genetică Medicală; prof. Nicolae Barbacar, Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor al A.Ş.M.; Angela Paraschiv, Punctul Naţional de Contact PC7 în domeniul sănătăţii. Serviciul de presă al A.Ş.M.