Nume
Parola
Vizualizări: 1367
PSD: SĂ NU PERMITEM PRĂBUŞIREA ECONOMIEI ŢĂRII
Chişinău, 2 Aprilie 2009 — Partidul Social Democrat atrage atenţia asupra aprofundării crizei economice din ţară şi cheamă comunitatea de afaceri, pe toţi cetăţenii Republicii Moldova de a susţine soluţiile anticriză ale PSD în cadrul alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Social-democraţii menţionează faptul că, deşi partidul de guvernământ a reuşit pe parcursul a opt ani de zile să menţină stabilitatea politică şi economică din ţară, să dezrădăcineze criminalitatea şi să facă ordine în sfera de executare a obligaţiunilor bugetare, totuşi, politica economică a Guvernului nu răspunde provocărilor timpului. Practic, consecinţele tuturor crizelor economice din ultimii ani – fie embargoul introdus de Rusia la exportul producţiei vinicole moldoveneşti sau seceta anului 2007 – oamenii de afaceri le-au suportat cu propriile puteri, fără a beneficia de o oarecare susţinere din partea statului. Mai mulţi oameni de afaceri, ca şi majoritatea cetăţenilor Moldovei, au dat vot de încredere comuniştilor în anul 2001, au susţinut acest partid şi în anul 2005. Astăzi, însă, Guvernul, prin experimentările sale liberale şi prin pasivitate în faţa efectelor crizei economice, a comprimat până la refuz arcul economiei moldoveneşti, fapt care poate face ca după 5 aprilie să fim loviţi de prăbuşirea ei definitivă cu grave complicaţii sociale pentru destinul ţării. Numai în decursul ultimilor cinci luni de derulare a crizei economice mondiale, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a Moldovei s-au micşorat cu peste circa 600 milioane dolari, inclusiv în ultimele trei săptămâni ale lunii martie cu circa 180 milioane de dolari. Căderea critică este semnalată în toate ramurile cheie ale economiei ţării: în industrie a fost înregistrată o cădere de 27,1 procente, în sfera transporturilor de 61,4 procente, a transporturilor pe cale ferată de 67 procente. Ramura de construcţii practic şi-a întrerupt activitatea, micşorând volumul de lucrări cu circa 80 de procente. Producătorii agricoli au rămas practic fără de finanţare pentru campania lucrărilor de primăvară. Ministerul finanţelor a recunoscut faptul neîndeplinirii cu 23 procente a bugetului pe februarie, însă, conform calculelor noastre, această cifră poate depăşi 30 de procente. Salariul mediu s-a redus în februarie cu 500 de lei, fapt care, de rând cu micşorarea volumului surselor transferate de gastarbaiteri, a condus deja la reducerea bruscă a consumului în ţară. Este clar că şi în continuare trebuie să ne aşteptăm la o şi mai mare scădere a producerii şi importurilor. Cu toate acestea, guvernarea continuă politica de ţinere sub tăcere a situaţiei economice reale şi nu oferă societăţii măsuri anticriză reale, limitându-se doar la declaraţii populiste precum că doar partidul de guvernământ este în stare să asigure stabilitatea în ţară. PSD, deja din octombrie 2008, în mod repetat a propus tuturor ramurilor puterii de stat şi tuturor forţelor politice din ţară să se purceadă de urgenţă la elaborarea şi realizarea unui plan de măsuri anticriză. Dar, Guvernul a preferat să se preocupe de campania electorală. La fel, Partidul Social Democrat n-a găsit susţinere nici la una dintre forţele politice din Moldova. În aşa mod, Partidul Social Democrat este şi rămâne a fi unica formaţiune politică care a elaborat un plan de măsuri anticriză şi care şi-a asumat responsabilitatea pentru realizarea acestui plan, el fiind inclus în Oferta electorală a PSD. Social-democraţii sunt convinşi de faptul că viitorul Guvern al Republicii Moldova trebuie să fie un guvern anticriză, care să fie în stare să întreprindă măsuri pentru atragerea substanţială a investiţiilor străine în economia moldovenească, aşa cum prevede planul PSD. Partidul Social Democrat deja activează în direcţia realizării unor investiţii de proporţii din partea statului în economia ţării. PSD a purtat tratative cu partenerii străini şi a elaborat proiecte investiţionale pentru ramura de producţie a produselor alimentare, pentru construcţia de drumuri şi modernizarea complexului termoenergetic al ţării. Soluţiile anticriză ale PSD sunt orientate în direcţia stimulării dezvoltării sectorului de producţie, limitarea importului, spre depăşirea din criză a unor întregi ramuri ale economiei. Aceasta ne va permite să menţinem nivelul de producere şi de consum, să excludem reducerea locurilor de muncă şi a salariilor în economia naţională, să asigurăm îndeplinirea de către stat a obligaţiunilor sale sociale. La 5 aprilie se va decide soarta economiei ţării şi viitorul cetăţenilor Republicii Moldova. S-ar putea să continuăm jocul politic de-a „comuniştii contra liberalilor şi liberalii contra comuniştilor”. Putem, însă, să optăm pentru stabilitate şi dezvoltare, oferindu-ne votul pentru soluţiile reale propuse de Partidul Social Democrat.