Nume
Parola
Vizualizări: 38
Peste 20 de ONG-uri, mai pregătite să influențeze deciziile publice
12 Mai 2026 — Peste 20 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile, beneficiari de granturi în cadrul proiectului „Inspiră Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, au participat la un program intensiv de instruire desfășurat pe parcursul a trei zile. Evenimentul, organizat de Centrul CONTACT, a combinat teme esențiale de advocacy, mobilizare comunitară și management organizațional, oferind participanților un set complet de instrumente pentru a genera schimbări reale în comunitățile lor.

Programul a început cu o sesiune introductivă despre participarea publică – între necesitate și responsabilitate – susținută de Natalia Postică, șef adjunct al Direcției drepturile omului și cooperare cu societatea civilă din cadrul Cancelariei de Stat. Discuția a subliniat rolul activ al ONG-urilor în procesele decizionale și importanța unei implicări asumate.

„Organizațiile societății civile sunt cele mai aproape de oameni și înțeleg cel mai bine problemele lor, de aceea este esențial ca autoritățile să le asculte. Doar printr-un dialog real și constant pot fi construite reforme care să fie înțelese, acceptate și susținute. Chiar și cele mai dificile schimbări pot avea succes atunci când există consens și o înțelegere clară a problemelor pe care vrem să le rezolvăm.”, a declarat Natalia Postică.

De la advocacy la influențarea politicilor publice

Primele module au adus mai multă claritate asupra a ceea ce înseamnă advocacy și cum se leagă acesta de politicile publice, dar și asupra rolului pe care ONG-urile îl pot avea în aceste procese. Participanții au discutat despre problemele din comunitățile lor, au stabilit priorități și au formulat obiective.

Un moment important a fost dedicat lobby-ului strategic, unde au explorat cum funcționează procesul decizional, cine sunt actorii-cheie și cum pot fi influențați în mod eficient. În același timp, s-a vorbit deschis despre etică și integritate, componente esențiale pentru a construi încredere. Sesiunea despre utilizarea datelor a completat acest parcurs, arătând cât de importante sunt dovezile în formularea recomandărilor de politici.

„Am venit la instruire pentru că, din experiența noastră, avem mai multe întrebări legate de asigurarea participării civice în relația cu APL și ne-am dorit să clarificăm aceste aspecte, inclusiv prin dialog direct cu reprezentanții Cancelariei de Stat. Informațiile obținute ne vor ajuta să le aplicăm în activitatea de advocacy a organizației, în elaborarea de sesizări și amendamente, precum și în dezvoltarea unui parteneriat mai deschis cu autoritățile locale, pentru a contribui la servicii publice de calitate pentru toți. ”, spune Maria Zugravu, președinta ONG-ului „Centrul de Justiție Socială ECHITATE".

Mobilizarea comunitară – de la oameni la acțiune

Un pilon important al instruirii a fost mobilizarea comunitară. Participanții au discutat despre rolul liderilor locali și pașii prin care o problemă devine o acțiune comună.
Au explorat cine sunt actorii din comunitate și ce resurse există, folosind metode simple și participative, care i-au ajutat să înțeleagă mai bine relațiile și influența dintre oameni.
De asemenea, au exersat cum să organizeze întâlniri și consultări publice mai deschise și interactive, dar și cum să implice cât mai multe voci.

Un accent special a fost pus pe încredere – cum se construiește și cum se menține în relația cu comunitatea și autoritățile, prin comunicare și colaborare constantă.
„Participarea la această instruire m-a ajutat să înțeleg cât de important este să pornim de la problemele reale ale oamenilor, să avem obiective clare și să construim intervenții bazate pe dovezi, pentru a deveni mai relevanți și credibili în comunitate.”, spune Angela Graur, coordonatoare de proiecte în cadrul ONG-ului „Centrul de Informare și Susținere a Tinerilor Economiști Certitudine”.

Organizații mai sustenabile financiar

Pe lângă competențele de advocacy și mobilizare, instruirea a inclus și o componentă practică de management financiar. Participanții au învățat despre bugetare și gestionarea sustenabilă a resurselor, precum și despre diversificarea surselor de finanțare în sectorul asociativ.
Prin activități practice, aceștia au elaborat mini campanii de fundraising și bugete de proiect, dar au participat și la simulări de planificare financiară. Totodată, au discutat despre importanța politicilor și procedurilor interne pentru un management eficient și transparent al organizațiilor.


Proiectul INSPIRĂ Moldova este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de European Partnership for Democracy (EPD), Asociația Europeană pentru Democrație Locală (ALDA), Centrul CONTACT, Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova), Democracy Reporting International (DRI) și People in Need (PIN).