Nume
Parola
Vizualizări: 4508
Aleșii locali din Rezina și Șoldănești în cadrul seminarelor organizate de CALM: „Avem nevoie de mai multe instruiri!”
1 August 2024 — Aproape 70 de primari și consilieri la primul mandat din raioanele Rezina și Șoldănești și-au consolidat cunoștințele în domenii precum procesul decizional local, competențele aleșilor locali, statutul juridic al aleșilor locali, elaborarea politicilor locale, performanța bugetară și buna gestionare a serviciilor de utilitate publică etc. Instruirea a fost realizată la 30 iulie de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în cadrul unui Acord încheiat cu PNUD Moldova și cu suportul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze.
Pe parcursul celor opt luni de activitate, primarul la primul mandat al satului Rogojeni, Șoldănești, Ruslan Groza, a constatat că sunt foarte multe probleme cu care se confruntă administrația publică locală, în special consilierii și primarii care sunt noi veniți în acest domeniu. „Avem nevoie de instruiri pentru a cunoaște baza legislativă a APL, aspecte ce vizează bugetul, finanțele, proprietatea publică și administrarea acesteia. Asemenea seminare sunt absolut necesare, cred că este nevoie chiar de cursuri de formare de 10 -14 sau 21 de zile.”
Stela Bulgac este primara satului Păpăuți, Rezina și crede că persoanele care acced în funcțiile de consilieri și primari trebuie să fie informați de către specialiști în domeniu, astfel încât să implementeze legislația fără abateri.
Primara satului Olișcani, Șoldănești, Adela Șaptefrați, a declarat că la seminar a avut ocazia să însușească foarte multă informație utilă și detaliată despre gestionarea finanțelor și a patrimoniului. „Citim și noi legile, dar e mult mai bine atunci când este explicată informația și este cineva care să răspundă la anumite aspecte care nu sunt tocmai clare.”
Iurie Talpa este primar la primul mandat în satul Ignăței, Rezina și este convins de faptul că un ales local, fie că e primar sau consilier, trebuie să facă față așteptărilor celor care i-au ales. „Este important ca un ales local să-și cunoască foarte bine atribuțiile, să știe cum să elaboreze și să aplice la proiecte pentru a atrage fonduri extrabugetare etc. Nu știu de ce în multe localități, după ce a fost ales primarul și echipa de consilieri, de cele mai multe ori, consilierii așteaptă să fie invitați la ședințele Consiliului local și uită că trebuie să vină cu inițiative, să conlucreze cu primarul și echipa acestuia etc. Instruirea de astăzi ne oferă șansa să învățăm foarte multe lucruri pe care apoi urmează să le punem în practică.”

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă