Nume
Parola
Vizualizări: 5046
Doar prin unitate nu vom rata integrarea europeană -o șansă istorică pentru R. Moldova
24 Iulie 2024 — Circa 150 de femei primare din toate zonele Republicii Moldova au participat la o întrunire cu Președinta Maia Sandu. Evenimentul „Femeile Primare – Ambasadoare UE" a avut loc la 23 iulie și a fost organizat de Rețeaua Femeilor din cadrul Congresului Autorităților Locale în parteneriat cu Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova.

În cadrul întrunirii s-a discutat despre avantajele directe ale integrării europene, oportunitățile și perspectivele de dezvoltare comunitară, puterea femeilor lidere de a construi localități prospere etc.

Președinta Maia Sandu și-a manifestat convingerea că absolut fiecare cetățean al Republicii Moldova va beneficia de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Însă, nu toți cetățenii conștientizează acest lucru pentru că cei care se opun acestui deziderat, care nu vor ca R. Moldova să se rupă din zona sărăciei, a incertitudinii și corupției, investesc mulți bani pentru a manipula și a speria oamenii noștri." Potrivit Maiei Sandu, toți împreună trebuie să lansăm un proces organic de comunicare, astfel încât informația veridică să ajungă la fiecare cetățean. „Nu spune nimeni că UE este raiul pe pământ, în fiecare țară există probleme, inclusiv după aderarea la UE va trebui să muncim mult, doar că astfel vom pune țara la adăpost, vom menține pacea, liniștea și stabilitatea acasă, iar resursele de care vom beneficia vor contribui la dezvoltarea mai rapidă a localităților, a infrastructurii naționale și la crearea condițiilor bune de trai acasă."

Președinta CALM, primară de Selemet, Cimișlia, Tatiana Badan, a reiterat faptul că integrarea europeană este extrem de importantă pentru autoritățile publice locale. „Anume UE ne creează oportunități de a dezvolta satele, orașele și țara. În acești peste 30 de ani am reușit să aducem foarte multe proiecte în comunitățile noastre anume cu susținerea Uniunii Europene." Tatiana Badan a făcut apel către colegele sale să fie unite și să aducă argumente cetățenilor în susținere aderării europene.

„CALM a reușit să unească majoritatea covârșitoare a unităților administrativ-teritoriale. Încă de la fondare CALM este un promotor activ al democrației locale și al valorilor europene. Am stabilit foarte multe punți de comunicare cu instituțiile UE, suntem vizibili și foarte buni datorită primarilor implicați în structurile reprezentative la nivel european. Avem o bună colaborare cu Comitetul European al Regiunilor, cu Ambasadorii R. Moldova din țările UE, suntem membri ai CEMR – organizație reprezentativă a APL din UE, NALAS- Rețeaua Asociațiilor APL din Sud-Estul Europei, suntem foarte activi în cadrul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Este o dovadă a unității noastre prin diversitate și a dorinței noastre pentru dezvoltare și integrare europeană. Anume astfel trebuie să acționăm și în această perioadă istorică pentru R. Moldova."

Președinta CALM a atras atenția asupra necesității implicării APL în procesul de negociere pentru aderarea la UE, dar și a majorării salariilor funcționarilor din primării, angajați care urmează să atragă investițiile UE.

Despre necesitatea prezenței reprezentanților APL la masa negocierilor pentru aderare a vorbit și președinta Rețelei Femeilor din cadrul CALM, primara de Cruzești, municipiul Chișinău, Violeta Crudu. „Suntem conștienți de volumul de muncă ce urmează să îl facem. APL va fi implicată în implementarea Acquis-ului comunitar și atragerea fondurilor europene. În afară de faptul că administrația publică publică locală trebuie să participe în procesul de negociere, acești oameni trebuie să beneficieze de mai multe instruiri și să fie motivați."

În Republica Moldova sunt 898 de unități administrativ-teritoriale, 213 dintre acestea sunt conduse de femei.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă