Nume
Parola
Vizualizări: 1413
Valentina Casian: „Doar fiind uniți vom reuși să fim parte a UE”
22 Mai 2024 — Primara municipiului Strășeni, vicepreședinta CALM, Valentina Casian, a explicat, în cadrul unei emisiuni la TV Moldova 1, de ce sunt importante finanțările directe către autoritățile publice locale.

„Avem parteneri care direcționează direct finanțările către administrația publică locală și parteneri care finanțează proiectele prin intermediul autorităților centrale. De exemplu, memorandumul unui proiect regional de circa 40 milioane de euro, ce presupune îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova centrală, ce prevede construcția aducțiunii Chișinău -Strășeni – Călărași și în satele din cele două raioane a fost semnat în anul 2013. Au trecut 11 ani și implementarea acestui proiect încă nu a început. Un exemplu de succes este cel al Programului USAID „Comunitatea Mea” care finanțează direct proiectele autorităților locale și impactul este cu totul altul.”

Potrivit Valentinei Casian, la nivel central nu există memorie instituțională, guvernele se schimbă și totul se ia de la capăt, studiile de fezabilitate nu mai sunt în vigoare și astfel se pierde timp și bani. „La Strășeni, prin intermediul Comunitatea Mea și SlovakAid a fost implementat un proiect ce presupune deschiderea unui ghișeu unic, un centru de informare pentru cetățeni, accentul fiind pus pe crearea memoriei instituționale a primăriei. Dacă pleacă un funcționar sau un primar se păstrează absolut tot acest nucleu de informație. Ar fi bine ca acest lucru să existe și la nivel central.”

Cât privește parcursul european al statului, Valentina Casian a afirmat că pentru a reuși să fim parte a familiei europene, trebuie să punem accent pe unitatea noastră: autorități locale, autorități centrale, structuri asociative, cetățeni și să avem un mesaj foarte clar, care să ajungă la fiecare cetățean din comunitățile noastre.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă