Vizualizări: 881
Viorel Furdui: „Dacă integrarea europeană este un obiectiv comun, guvernarea locală trebuie să participe și să se regăsească în procesul de negociere”
14 Martie 2024 — Prezent la ședința Guvernului, directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a vorbit despre faptul că în acest procesul de aderare a R. Moldova lipsește cealaltă parte a guvernării – cea locală.
„Noi toți spunem că integrarea europeană este un obiectiv comun, administrațiile locale și cele centrale, însă, aici este vorba doar despre reprezentarea administrației centrale. Cred că trebuie să găsim o formulă în care să se regăsească și administrația publică locală. Mi se pare că dăm un semnal nu prea pozitiv societății, reiese că integrarea europeană e doar chestia Guvernului, dar asta nu-i așa. Noi tot contribuim la tot acest proces”, a declarat Viorel Furdui.
Directorul executiv al CALM a amintit că toate lucrurile bune care s-au întâmplat în domeniul administrației locale și, în general, la nivelul administrației publice au fost datorită participării și auzirii la momentul potrivit a APL. „Credem că și pe această platformă administrația publică locală trebuie să se poată expune, nu doar la nivel strict tehnic. Printre cei 14 reprezentanți ai administrației centrale nu se regăsește nici un reprezentant al administrației publice locale. Nu cerem paritate, dar măcar o voce să poată fi auzită la momentul potrivit, pentru că politicile și IQ-ul pe care le vom negocia, vor trebuie să fie implementat inclusiv de către APL.”
Cabinetul de miniștri a aprobat mecanismul de coordonare a procesului de aderarea a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și modul de organizare și funcționare a echipei de negociere. Mai exact, vor fi 33 de grupuri de lucru care se vor asigura de implementarea reformelor pe toate domeniile în acest proces.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33