Nume
Parola
Vizualizări: 951
CALM își consolidează relațiile cu colegii din România și Ucraina!
26 Ianuarie 2024 — O delegație a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) s-a deplasat la 18 ianuarie la Cluj-Napoca, România, pentru a participa la o ședință comună cu reprezentanții Asociației Comunelor din România și Asociației Municipalităților Amalgamate din Ucraina. Scopul principal al întrunirii a fost de a identifica posibilități de colaborare în contextul integrării europene a R. Moldova și a Ucrainei, de a studia experiența României în acest parcurs, inclusiv în procesul de dezvoltare a administrației publice locale, implementării diverselor proiecte etc.

Un alt obiectiv important a vizat pregătirea și participarea celor trei părți în atragerea de fonduri europene, oportunitate ce a apărut o dată cu inițierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a R. Moldova și Ucrainei. De asemenea, discuțiile au vizat și amalgamarea voluntară – un subiect actual pentru statul nostru, iar în Ucraina pe parcursul ultimilor ani a fost implementat acest model de reformă. Potrivit directorului executiv al CALM, Viorel Furdui, „partenerii noștri din Ucraina sunt una dintre cele mai mari asociații ale autorităților publice locale din această țară și reprezintă unitățile administrativ-teritoriale care au trecut prin procesul de amalgamare voluntară și apoi normativă, exact așa cum se planifică și în R. Moldova.”

Directorul executiv al CALM a fost de părere că evenimentul de la Cluj-Napoca a creat și o oportunitate de a cunoaște experiența pozitivă și negativă a Ucrainei în domeniul amalgamării, fiind mai multe aspecte interesante care pot fi preluate în cazul nostru. „Cu toate acestea, concluzia generală este că nu există modele valabile pentru toți, Ucraina având specificul său, fiind mult mai mare ca teritoriu, cu alte probleme decât cele cu care ne confruntăm noi, cu o altă experiență în realizarea reformelor. De exemplu, în ultimii 30 de ani R. Moldova a trecut prin diverse procese de reforme mai reușite și mai puțin reușite. La nivel conceptual, al cadrului legal, al mentalității reprezentanților autorităților publice locale, cu siguranță suntem la un alt nivel. Ucraina abia acum zece ani a început să treacă de la sistemul sovietic de administrație publică la unul mai modern. Comparativ cu R. Moldova, amalgamarea ce a fost realizată în Ucraina are o altă semnificație.”

În afară de faptul că Ucraina are un teritoriu foarte mare, administrațiile publice locale din localitățile mici nu aveau competențe importante pentru a putea soluționa problemele la nivel local. „În R. Moldova situația este total diferită, de zeci de ani autorităților noastre locale li s-au transmis competențe importante, ceea ce nu s-a realizat vizează resursele financiare, modul de repartizare a principalelor resurse a rămas, în mare parte, centralizat. Rezultă că și temeiurile pentru a realiza reforma sunt cu totul altele. În cazul amalgamării localităților din Ucraina a fost realizat transferul de competențe, parțial și de resurse, iar stimulentul principal era oferirea de resurse pentru cei care se amalgamează”, explică Viorel Furdui.

Totuși, directorul executiv al CALM este de părere că pentru ca să funcționeze amalgamarea trebuie să aibă ca obiectiv dezvoltarea durabilă pe termen lung a localităților și crearea premiselor de a schimba lucrurile în bine la capitolul servicii publice, infrastructură etc. „La această etapă în R. Moldova nu se întrevede această perspectivă deoarece fondurile destinate amalgamării sunt foarte limitate. Amalgamarea din R. Moldova trebuie privită mai degrabă un proiect pilot, deși unii sunt prea optimiști în cazul acestei forme de consolidare teritorială.”

În cadrul evenimentului de la Cluj -Napoca a fost stabilit un parteneriat între aceste trei asociații, iar după modelul Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova urmează să fie creată o structură similară, cu participarea colegilor și prietenilor din Ucraina. Reprezentanții Ucrainei au prezentat mai multe proiecte implementate pe parcursul anilor cu suportul Uniunii Europene, dar și cu resursele proprii. În încheierea evenimentului s-a decis organizarea unei noi ședințe comune care va avea loc în partea de vest a Ucrainei. Cele trei părți vor discuta despre direcțiile de cooperare și vor elabora proiecte comune pe care le vor prezenta partenerilor de dezvoltare pentru a fi implementate.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă