Vizualizări: 7092
BURSE ACADEMICE ELVEȚIENE 2019-2020
Chisinau, 4 Septembrie 2018 — Biroul de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene anunță că, prin intermediul Comisiei Federale pentru Burse destinate studenților străini. Guvernul Elveției acordă cercetătorilor din Republica Moldova următoarele tipuri de burse pentru anul academic 2019-2020.
• Burse pentru cercetări științifice cu durata de 12 luni. Vârsta limită a candidaților este de 35 de ani.
• Burse pentru studii de doctorat (PhD) pentru cel mult 3 ani. Vârsta limită a candidaților este de 35 de ani.
• Burse pentru studii postdoctorale cu durata de 12 luni.
Guvernul Elveției nu oferă burse pentru studii de masterat cetățenilor Republicii Moldova în anul academic 2019-2020.
O condiție obligatorie este cunoașterea la nivel înalt a unei limbi străine -- franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia.
Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților.
Pentru a obține formularele de participare și ghidul electronic privind condițiile de aplicare, vă rugăm să ne contactați la adresa chisinau@eda.admin.ch. Formularele și ghidul sunt disponibile doar în limba engleză, dar pot fi completate în limba selectată pentru studii.
Dosarele vor fi depuse până pe data de 15 noiembrie 2018, în zilele de luni, marți și miercuri, de la 14:30 până la 17:00, la sediul Biroului de Cooperare al Elveției, str. A. Mateevici 23, bloc B, mun. Chișinău.
Avertizare privind ofertele false de burse în numele Guvernului Confederației Elvețiene prin procedee de ”phishing” (furt de identitate online)
Autoritățile elvețiene emit acest avertisment pentru a contracara ofertele false de burse, diseminate fraudulos prin email în numele Guvernului Confederației Elvețiene. Comisia Federală pentru Burse destinate studenților străini informează că nu distribuie niciodată prin email informații despre bursele oferite.
Bursele sunt gestionate în mod direct de reprezentanțele elvețiene din țările beneficiare. Autoritățile elvețiene recomandă să nu răspundeți la aceste emailuri și, mai important, să nu expediați sumele de bani solicitate.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2284
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33