Nume
Parola
Vizualizări: 4129
Conferinţa de Securitate de la Munchen - pulsul reînnoit al relaţiilor internaţionale
11 Februarie 2009 — Cea de-a 45-a Conferinţă de Securitate de la Munchen a dezvăluit mai multe aspecte importante legate de sfere relaţiilor internaţionale, printre care se numără principalele trăsături ale politicii externe americane, prezentate de vicepreşedintele american Joe Biden, menţinerea unor viziuni contradictorii între noii şi vechii membri ai UE, tactica Rusiei de contrabalansare a ponderii SUA şi a aliaţilor lor în Europa. Startul dat de această conferinţă evidenţiază apariţia unor noi posibilităţi pentru sistemul de relaţiile internaţionale, legate în mare parte de modificarea concepţiei comportamentale ale SUA pe plan extern, dar şi unor potenţiale focare de tensiune provocate de factori destabilizatori emergenţi ai relaţiilor internaţionale (Iran, Rusia etc.). Noile principii ale politicii externe americane Platforma oficială în baza căreia urmează să se desfăşoare actuala politică externă a SUA rămâne deocamdată necunoscută, cu excepţia principiilor de bază din care va reieşi Washingtonul construind relaţia sa cu ceilalţi exponenţi ai relaţiilor internaţionale. Conferinţa de la Munchen a devenit locul unde pentru prima dată reprezentantul oficial american a prezentat lumii modelul afacerilor externe şi internaţionale vizat de noua administraţie a SUA. Pilonii acestei concepţii constau în dialogul şi cooperarea pe care va miza Casa Albă, atunci când va relaţiona cu statele lumii. Criza financiară care a izbucnit pe continentul american şi care s-a extins asupra celorlalţi jucători mondiali, politica externă unilaterală defectuoasă promovată de administraţiile Bush, dar şi alegerea revoluţionară a democratului, Barack Obama, în funcţie de Preşedinte al SUA, au condiţionat înclinarea spre dialog şi colaborare a Washingtonului. Afirmaţia lui Joe Biden din cadrul Conferinţei de la Munchen: “America are nevoie de comunitatea internaţională, la fel ca şi comunitatea internaţională are nevoie de America” (“America needs the world just as the world needs America”) exprimă perfect opţiunea SUA în favoarea unui sistem internaţional bazat pe principii de paritate. Cu apel similar înaltul oficial american s-a adresat şi către Rusia, opinând cu aceeaşi ocazie, de asemenea, dezacordul SUA cu privire la recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud prin dezmembrarea lor cu forţa din componenţa Georgiei (cu care la debutul anului 2009 a fost semnat, la fel ca şi cu Ucraina, un acord de parteneriat strategic). Din discursul rostit de vicepreşedintele american la Munchen se face clar că SUA doresc să detensioneze relaţiile cu Rusia, promiţând cooperarea în problema scutului antirachetă din Europa Centrală şi coordonarea activităţilor în cadrul NATO. Pe de altă parte, oficialul american nu a făcut referinţă la demersurile ruse privind formarea unui nou sistem de securitate pentru spaţiul euro-euroatlantic, dar, din contra, a tras câteva concluzii vizavi de evenimentele de recunoaştere a independenţei celor două regiuni secesioniste prin desprinderea lor forţată de la teritoriul georgian. De asemenea, formatorul real al noii politici externe americane (Joe Biden este considerat unul din arhitecţii principali ai cursului actual al SUA pe plan extern) a subliniat dezaprobarea Washingtonului faţă de încercările autorităţilor ruse de a-şi revendica dreptul său „legitim” de a influenţa vecinătatea sa apropiată. Partea americană a lansat câteva remarci critice privitor la faptul că anumite state particulare (referindu-se la Rusia) doresc să dicteze şi să influenţeze deciziile altor actori. „Noi suntem împotriva faptului că statele contemporane nu pot lua deciziile în mod independent”, a subliniat Joe Biden, referindu-se atât la Georgia, cât şi la Ucraina, care pentru aspiraţiile lor euroatlantice au fost supuse unor acţiuni represive din partea Moscovei (războiul armat împotriva Georgiei şi cel al gazelor împotriva Ucrainei), realizate cu scopul de a determina abandonarea de către fostele republici sovietice a vectorului lor pro-occidental. Chiar dacă SUA alături de ceilalţi actori europeni au nevoie de Rusia în dosarele legate de Afganistan, Iran, neproliferarea şi limitarea armamentului militar etc., oricum Washingtonul nu este predispus să-şi minimizeze influenţa asupra partenerilor săi din Europa de Est (Tbilisi şi Kiev). Oricum pentru a asigura un anumit grad de funcţionalitate a relaţiilor ruso-americane, SUA vor tinde să-şi intensifice raporturile de cooperare în domeniile mai puţin sensibile (Afganistan, neproliferarea armamentului nuclear etc.), totodată, menţinându-şi poziţiile în ce priveşte susţinerea tinerilor democraţii de pe spaţiul ex-sovietic. Pe lângă aceasta, oficialul american a dat asigurări că în viitor SUA nu vot mai „forţa” democraţia asupra altor naţiuni, dar se vor axa pe dialogarea cu forţele politice moderate din lume, sprijinind astfel intensificarea tendinţelor democratice. De fapt, aceasta înseamnă că Rusia la fel ca şi celelalte state post-sovietice vor continua să fie în vizorul Washingtonului, care va tinde să consolideze elementele democratice din cadrul lor. Astfel, pe lângă dialog şi cooperare pe marginea unor subiecte de securitate regională şi internaţională (Iran, Afganistan etc.), Casa Albă promite Rusiei continuarea prezenţei americane în vecinătatea sa, nu numai prin intermediul instrumentelor de „soft power” şi „low policy” focusate pe promovarea şi apărarea valorilor democratice, dar şi pe cele de „high policy” exprimate prin susţinerea mişcărilor pro-occidentale din statele post-sovietice, cu eventuala minimizarea a influenţei ruse în această regiune. Europa în continuare polarizată... Nici conflictul militar din Georgia şi nici criza gazelor, cauzată de disputa dintre partea rusă şi cea ucraineană, nu au contribuit la consolidarea reală a poziţiei europenilor vizavi de Rusia... continuarea poate fi accesata pe www.cenusadi.wordpress.com