Vizualizări: 5620
Universitatea din Bălți și-a ales reprezentanții pentru Concursul „Miss și Mister Boboc 2017”
Bălți, 10 Noiembrie 2017 — Etapa universitară a Concursului „Miss și Mister Boboc 2017” a avut loc la 9 noiembrie a.c. a, în Palatul Municipal din Bălți, eveniment organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La concurs au participat cinci perechi de boboci de la diferite facultăți ale Universității bălțene.
După cele cinci probe ale concursului („Prezentarea”, „Inteligența”, „Tema de acasă”, „Sunt student la…”, și „Proba de dans”) punctajul maxim a fost acumulat de Adriana Chiorescu și Radu Petriman, studenți la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte.
Adriana Chiorescu studiază pedagogia la Universitatea din Bălți, iar Radu Petriman – psihologia. Ei vor reprezenta Universitatea din Bălți la etapa națională a Concursului „Miss și Mister Boboc 2017”, care va avea loc în Chișinău, la 17 noiembrie.
Pe locul doi, în etapa universitară, s-au clasat Xenia Dascal și Timotin Dan de la Facultatea Drept și Științe Sociale, iar pe locul trei – Valentina Boleac și Laurențiu Josan de la Facultatea Științe Reale, Economice și ale Mediului. La Concurs au mai participat perechile Mariana Speniuc și Eugen Melnic (Facultatea Litere); Ecaterina Zgardan și Denis Beloșapca (Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte);
Concursul a fost jurizat de opt persoane – reprezentanți ai USARB și ai sponsorilor. Ansamblul „Tinerețea” a creat o atmosferă de bună dispoziție la Concurs.
Etapa universitară a Concursului „Miss și Mister Boboc 2017” a USARB a purtat caracter de binefacere. O parte din banii adunați din vânzarea biletelor și din donații au fost transmisă pentru tratamentul unei fetiței diagnosticată cu cancer.
Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Autoguvernarea studențească de la Universitate și Comitetul sindical al studenților de la Universitate. Sponsorii concursului au fost Primăria Bălți, „Indigo-Color”, Rețeaua de berării DRAFT și „Avto Klass”.

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2297
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33