Vizualizări: 8362
Antreprenori de pe ambele maluri ale râului Nistru vor primi certificate de participare la Școala de Inovații în Business
17 August 2017 — Ce? 30 de antreprenori din dreapta și stânga Nistrului vor primi certificare de participare la Școala de Inovații în Business. În perioada 9 -17 august 2017, antreprenorii au testat mai multe tehnici și modele de inovații în afaceri, precum Lean start-up, Crowdfunding, Socially Responsible Business sau Human Centered Design, pentru ca ulterior să le aplice și astfel, să-și sporească profitul. Antreprenorii au fost motivați să identifice modele de colaborare între cele două maluri, cu tentă inovațională, în afacerile pe care le ghidează. Două dintre cele mai sustenabile idei de afaceri vor fi premiate cu câte 1.700 de euro.
Unde? Tabara IT Relax, Vadul lui Vodă
Când? Joi, 17 august, ora 15:00
Cine? George Bălan, viceprim-ministru pentru Reintegrare (TBC), Marco Gemmer, șef adjunct al departamentului cooperare al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Stefan Liller, reprezentant permanent adjunct al PNUD Moldova.
Notă: Școala de Inovații în Business este organizată în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de UE și implementat de PNUD. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, ai sectorului asociativ și ai liderilor locali în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor sau infrastructurii sociale.
Pentru reprezentanții presei va fi pus la dispoziție transport, care va porni spre Vadul lui Vodă joi, la ora 13:35, din fața clădirii Le Roi, str. Sfatul Țării 29. Vă rugăm să ne anunțați prin e-mail sau la telefon despre intenția de a merge cu transportul Programului până joi, ora 12:00.
Persoană de contact: Irina Perciun, Specialistă în comunicare și relații media. Tel.: 069 12 02 34; e-mail: irina.perciun@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2288
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1320
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33