Vizualizări: 6374
Copiii vorbesc despre Dreptul Copilului la Protecţie împotriva Violenţei şi Neglijării în prezenţa Avocatului Copilului din Republica Moldova şi a Reprezentantului unei Fundaţii Elveţiene pentru Copii
Chişinău, 8 Ianuarie 2009 — Copiii din Moldova şi-au făcut cunoscute observaţiile despre respectarea sau încălcarea dreptului copilului la protecţie împotriva violenţei şi neglijării în comunităţile şi şcolile lor, în prezenţa Avocatului Copilului din Republica Moldova şi a Coordonatorului pentru Moldova al Fundaţiei Elveţiene pentru Copii „Pestalozzi”.
Copiii din Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova s-au reunit, la Chişinău, începând cu 8 ianuarie 2009, în cadrul unui atelier organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, iar printre adulţii care le-au ascultat discursurile s-au aflat Avocatul Parlamentar pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Tamara Plămădeală, şi Coordonatorul pentru Moldova al Fundaţiei Elveţiene pentru Copii „Pestalozzi”, Natalia Baltă.
Este cel de-al patrulea atelier de lucru în care copiii discută, în prezenţa unor experţi adulţi şi mass-media, istoriile personale şi experienţele colegilor despre respectarea şi încălcarea propriilor drepturi, colectate în cele 12 regiuni ale ţării din care provin. Membrii Grupului Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului au vârste cuprinse între 11 şi 15 ani şi reprezintă 20 de comunităţi.
Copiii au întocmit deja primul lor raport, privind Dreptul Copilului la Educaţie. „Dreptul la educaţie este cel mai iubit şi cel mai încălcat drept al nostru”, au afirmat copiii, iar raportul lor face referiri la rata înaltă a abandonului şcolar, mai ales la sate, la calitatea predării şi la lipsa profesorilor pentru anumite discipline, la violenţa verbală şi fizică din şcoli, precum şi la resursele financiare care nu sunt de ajuns pentru dotarea sălilor de clasă şi pentru remunerarea învăţătorilor.
Tema acestui atelier de monitorizare este dreptul la protecţie împotriva violenţei şi neglijării. Copiii au colectat informaţii despre respectarea sau încălcarea acestui drept în comunităţile lor şi s-au întrebat: „Ne ajută oare bătaia să fim mai buni?”. „Mulţi dintre colegii noştri suferă din cauza violenţei adulţilor, dar şi din cauza violenţei folosite de semeni”, au mărturisit copiii, recunoscând, totuşi, că „există şi familii sau clase în care copiii, părinţii şi profesorii se înţeleg din cuvinte”.
Următorul atelier al Grupului de Lucru al Copiilor se va axa pe dreptul la participare, iar observaţiile-cheie ale monitorizării vor fi incluse în viitoarele Rapoarte ale Copiilor despre Respectarea Convenţiei privind Drepturile Copilului în Republica Moldova.
„M-ar bucura o relaţie de comunicare şi de parteneriat cu copiii”, a afirmat Avocatul Copilului din Republica Moldova, Tamara Plămădeală, încurajându-i pe copii să vorbească despre încălcarea drepturile lor la modul concret, cu exemple, cu probe. În acelaşi timp, Coordonatorul pentru Moldova al Fundaţiei „Pestalozzi”, Natalia Baltă, a apreciat munca copiilor, prezentând domeniile de intervenţie ale fundaţiei pe care se poate construi o cooperare cu Grupul de Lucru al Copiilor.
Copiii din Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului încep să se afirme ca experţi în drepturile copilului, organizând, împreună cu colegii de şcoală, acţiuni de pledoarie la nivel local, participând la emisiuni radio şi tv sau scriind articole pentru buletinul informativ al grupului, „Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului”, ajuns la ediţia a patra. De asemenea, membrii grupului au avut o contribuţie proprie la elaborarea indicatorilor de monitorizare, adaptaţi pentru copii, care vor face conţinutul primului Ghid practic pentru monitorizarea drepturilor copilului în Republica Moldova.
Proiectul „Copiii monitorizează respectarea propriilor drepturi” este realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), cu sprijinul acordat de Organizaţia Suedeză „Salvaţi Copiii”, Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Moldova, Agenţia Suedeză de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Fundaţia SOROS Moldova.
Mesajul Grupului de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturile Copilului este: „În Moldova toate lucrurile trebuie să înceapă cu dreptul. Cu dreptul copilului”.
Informaţii:
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului
Cezar Gavriliuc, Daniela Platon, Veaceslav Luca
Tel.: 72 65 98, 74 78 13, 74 46 00.
E-mail: ciddc@yahoo.com, monitor.childrights@gmail.com.
Web: http://www.childrights.md/
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33